Angela Gheorghiu, pe scenă la Milano, în costum popular românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Gheorghiu, pe scenă la Milano, în costum popular românesc

Cultură 19 Mai 2014 / 15:36 444 accesări

Soprana Angela Gheorghiu a susținut vineri mult așteptatul recital pe scena celebrului Teatro alla Scala din Milano, eveniment care a fost susținut cu casa închisă și la care aceasta a apărut îmbrăcată inclusiv în costum popular românesc. Angela Gheorghiu a fost acompaniată la pian de Jeff Cohen, cu care a mai colaborat atât în 2007, cu ocazia primului recital pe scena acestui teatru (înregistrat și lansat pe CD de celebra casă de discuri EMI Classics) dar și, de curând, în martie 2013, cu ocazia recitalului de la Broad Stage din Los Angeles. Programul recitalului a inclus atât creații ale unor compozitori străini (Rameau, Bizet, Faure, Massenet, Debussy, Rachmaninov ) cât și compoziții românești, de inspirație folclorică (Enescu, Drăgoi, Dima, Negrea, Brediceanu, Ștefănescu și Caudella). Angela Gheorghiu a acordat, la cererea publicului, nu mai puțin de șapte bis-uri, fiind aplaudată în picioare. Următoarele apariții ale sopranei vor avea loc pe scena Teatrului Regal de Operă "Covent Garden" din Londra, respectiv Metropolitan Opera din New York, ambele cu opera "La Boheme" de Puccini. Soprana română va figura pe coperta prestigioasei reviste Gramophone, ediția din iunie, ca una dintre cele 25 de personalități mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea și dezvoltarea industriei muzicii clasice la nivel internațional.

Taguri articol


12