Angela Merkel avea note mici la marxism-leninism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Merkel avea note mici la marxism-leninism

Monden 01 Februarie 2010 / 00:00 361 accesări

Un reportaj al publicaţiei Der Spiegel urmăreşte anii de studenţie ai Angelei Merkel. Astfel, reporterii au aflat că cea care avea să devină prima femeie cancelar din istoria Germaniei avea note mici la teorie marxisto-leninistă. În fosta Republică Democrată Germană studierea marxismului era obligatorie. După trei ani de studiu al marxism-leninismului avansat, profesorul său de ideologie politică Joachim Rittershaus abia i-a dat calificativul „suficient” în 1983. Angela Merkel a obţinut acelaşi calificativ în 1986 la lucrarea sa finală, potrivit „Der Spiegel”, care a obţinut acces la note, după o luptă judiciară. Cancelarul refuzase consultarea dosarelor şcolare. În schimb, Angela Merkel, în vârstă de 55 de ani, care conduce în prezent Partidul Creştin-Democrat, a obţinut calificativul „foarte bine” la Fizică la Universitatea Karl Marx din Leipzig. În 1986, şi-a luat doctoratul în Fizică, după ce a scris o lucrare în domeniul chimiei cuantice.

Taguri articol


12