La căderea Zidului Berlinului, în seara de 9 noiembrie 1989, Angela Merkel, în prezent cancelarul Germaniei, se afla, ca în orice seară de joi, la saună, în Berlinul de Est, şi visa să meargă să deguste stridii cu mama sa în Berlinul de Vest.
Cea mai puternică femeie din lume, care conduce prima economie europeană de nouă ani, a povestit recent unor elevi berlinezi: ”Joia mergeam întotdeauna la saună, împreună cu o prietenă”. În acel moment, Merkel, care a crescut în fosta Republică Democratică Germană (RDG), era fizician la Academia de Ştiinţe din Berlinul de Est. În vârstă de 35 de ani şi divorţată de primul soţ, ea locuia într-un apartament cu două camere în cartierul Prenzlauer Berg de azi. Înainte să se ducă la saună în acea seară, a sunat-o pe mama ei, care locuia la 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise că est-germanii sunt liberi să călătorească. Zidul era pe cale să fie demolat, dar, în acele câteva ore de confuzie, nimeni nu credea. ”Nu am înţeles cu adevărat ceea ce se spunea”, a recunoscut actualul cancelar. ”O glumă”, se spunea la acel moment în familia ei. Dacă Zidul va fi demolat într-o bună zi, o va duce pe mama ei să mănânce stridii la Kempinski, un hotel de lux din Berlinul de Vest, își amintește Merkel că gândea la vremea respectivă. La telefon, a avertizat-o pe mama sa că urma să se întâmple ceva în ziua respectivă, după care a plecat la saună. Iar în timp ce Angela Merkel savura baia de aburi calzi, Istoria s-a accelerat. S-a deschis primul punct de trecere între Est şi Vest. Dopurile vinurilor spumante săreau şi era sărbătorit sfârşitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial. ”În drum spre casă am văzut oameni care se duceau către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanţă. Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu. Eram singură, dar am urmat mulţimea şi, dintr-o dată, ne-am trezit în partea de vest a Berlinului”, povestește cancelarul. Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în Vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoştea: ”Îmi amintesc că era o bere la cană şi nu eram obişnuită”. În acea noapte istorică, ea s-a gândit că a doua zi mergea la serviciu şi s-a întors acasă. Angela Merkel a renunţat rapid la fizică şi şi-a început cariera politică. A fost aleasă încă din 1990 deputată a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), condusă pe-atunci de cancelarul Reunificării, Helmut Kohl. În ianuarie 1991 a obţinut primul post ministerial.
RECUNOAȘTERE OFICIALĂ ”Mişcările de protest din statele est-europene, inclusiv din România, au contribuit la revoluţia pacifistă din Germania”, afirmă, la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Norbert Lammert, preşedintele Bundestagului, conform Deutsche Welle. Căderea Zidului Berlinului, în 1989, a fost culminarea acţiunilor de protest din estul Europei, a declarat Lammert, făcând referire la greve şi la acţiuni de nesupunere civică din Republica Democrată Germană, din Polonia, România, ţările baltice, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria. ”Aceste mişcări au creat un mozaic ce a contribuit la căderea Zidului Berlinului în 1989, când evenimentele au atins punctul de fierbere”, a spus Lammert. Preşedintele Bundestagului a făcut aceste declaraţii cu ocazia ceremoniilor organizate în Germania la împlinirea a 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.