Angela Merkel în Afganistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vizită surpriză

Angela Merkel în Afganistan

Externe 13 Martie 2012 / 00:00 474 accesări

Cancelarul german a efectuat, ieri, o vizită surpriză în Afganistan. Ea a vizitat trupele germane desfăşurate la o bază din apropiere de oraşul Mazar-e Sharif. Potrivit programului iniţial, Merkel urma să discute şi cu militarii germani din provincia Kunduz, dar ninsoarea abundentă a împiedicat-o să aterizeze acolo. Germania are în prezent circa 4.800 de militari în Afganistan şi va începe retragerea lor în 2013. Cancelarul german şi-a exprimat îndoiala în legătură cu data planificată pentru retragerea trupelor internaţionale din Afganistan. Procesul de reconciliere între Guvernul de la Kabul şi insurgenţii talibani a permis unele progrese dar nu suficiente pentru a permite retragerea forţelor internaţionale, a declarat ea. Forţa Internaţională de Asistenţă la Securitate (ISAF), condusă de NATO, ar urma să predea controlul asupra securităţii forţelor afgane până în 2014. Procesul a început vara trecută. Retragerea contingentului german din oraşul Faizabad, programată pentru octombrie, va fi un test pentru a stabili dacă predarea responsabilităţii chiar funcţionează, a subliniat Merkel.

Vizita cancelarului german intervine după ce un soldat american a ucis 16 civili, majoritatea femei şi copii, duminică dimineaţă. Incidentul a alimentat tensiunile între populaţie şi trupele străine. Merkel l-a sunat ieri pe preşedintele afgan, Hamid Karzai, pentru a-i transmite condoleanţe.

ALERTĂ Trupele americane din Afganistan au fost plasate în stare de alertă, după incidentul sângeros provocat de un militar american. Oficiali SUA au avertizat în legătură cu eventuale acte de răzbunare. Surse din serviciile de securitate afgane au declarat că talibanii instigă populaţia să ia parte la manifestaţii anti-SUA. Anterior, preşedintele SUA, Barack Obama, l-a sunat pe omologul său afgan, Hamid Karzai, pentru a-i transmite condoleanţe. Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a spus că o investigaţie completă este în curs. Militarul, despre care se crede că este un sergent, ar fi ieşit din bază, duminică, în jurul orei locale 3.00. El ar fi deschis focul în trei locuinţe din satele Alkozai şi Najeeban, la circa 500 de metri de bază. Într-una dintre case, la Najeeban, 11 persoane au fost găsite moarte iar o parte dintre cadavre fuseseră arse. Cel puţin trei copii ar fi fost împuşcaţi în cap. Potrivit armatei, soldatul s-a întors la bază după crime şi s-a predat, fiind în arest la Kandahar. Oficiali americani citaţi sub acoperirea anonimatului spun că este vorba de un bărbat însurat, cu doi copii, care a servit de trei ori în Irak şi fusese mobilizat pentru prima dată în Afganistan.

Incidentul intervine în condiţiile în care sentimentele antiamericane erau deja exacerbate în Afganistan, în urma incendierii unor exemplare ale Coranului, la o bază NATO din Kabul, luna trecută. Oficialii americani şi-au cerut scuze pentru incident dar nu au reuşit să liniştească populaţia. O serie de proteste violente şi atacuri s-au soldat cu moartea a cel puţin 30 de persoane, dintre care şase militari SUA. Incidentul de duminică a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Kabul şi Washington. Talibanii profită pentru a-l pune pe Karzai într-o situaţie dificilă. Liderii tribali, furioşi, cer stoparea imediată a raidurilor nocturne americane. Ei cer să se facă dreptate şi spun că scuzele SUA nu au nicio valoare.

NU MERITĂ 60% dintre americani consideră că războiul din Afganistan nu merită efortul depus şi susţin o retragere prematură a trupelor americane din această ţară, potrivit unui sondaj realizat pentru postul de televiziune ABC News. Sondajul arată că numărul scepticilor este practic dublu faţă de cei 35% care apreciază că efortul de război efectuat timp de zece ani a justificat cheltuielile şi pierderile umane. Potrivit sondajului, 54% dintre persoanele chestionate sunt favorabile retragerii trupelor americane din Afganistan, chiar dacă armata afgană nu este încă pregătită pentru a prelua controlul. Această opinie este prezentă în rândul a şase simpatizanţi democraţi sau independenţi din zece, faţă de patru din zece în rândul republicanilor. Doar 30% din americani cred că majoritatea afganilor subscriu în prezent strategiei americane în ţara lor.

Taguri articol


12