Angela Merkel l-a înfruntat pe Viktor Orban la el acasă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Merkel l-a înfruntat pe Viktor Orban la el acasă

Externe 04 Februarie 2015 / 00:00 805 accesări

            Cancelarul german, Angela Merkel, l-a criticat pe premierul ungar, Viktor Orban, din cauza modului în care Guvernul său tratează opoziţia, societatea civilă şi presa şi l-a înfruntat pe tema definiţiei democraţiei, în cadrul vizitei efectuate luni la Budapesta. Într-o conferinţă de presă comună tensionată, Merkel şi-a exprimat îndoiala cu privire la interpretarea dată de Orban democraţiei: ”Sincer, nu înţeleg ce înseamnă iliberal atunci când este vorba despre democraţie”. Merkel s-a referit la discursul lui Orban de anul trecut, în care spunea că va face din Ungaria un ”stat liberal” şi oferea ca exemplu Rusia şi Turcia. Dar Orban i-a răspuns că nu toate democraţiile trebuie să fie liberale: ”Cei care afirmă că democraţia este neapărat liberală încearcă să pună o şcoală de gândire deasupra alteia şi nu putem admite asta”. Merkel a criticat, de asemenea, felul în care premierul ungar îi tratează pe cei care au opinii diferite, afirmând că societăţile se dezvoltă prin dialog: ”Este foarte important într-o democraţie, inclusiv când cineva are o mare majoritate, să se recunoască rolul opoziţiei, societăţii civile şi presei”.

            Vizita lui Merkel este considerată un efort de a consolida relaţiile cu Ungaria, pe fondul încercărilor lui Orban de a se apropia de preşedintele rus, Vladimir Putin, care urmează să vină la Budapesta la 17 februarie. De altfel, Merkel a făcut presiuni asupra lui Orban pe tema Rusiei, pentru a se asigura că Ungaria susţine în continuare sancţiunile UE împotriva Moscovei, din cauza conflictului din Ucraina. Ea a amintit că Ungaria nu este singurul stat UE care depinde de gazul rusesc. Cancelarul a subliniat însă că Germania nu va oferi armament Ucrainei, în cadrul conflictului său cu separatiştii pro-ruşi. Orban, deşi a susţinut sancţiunile, a criticat impactul lor economic asupra statelor UE, afirmând anul trecut că ”Europa s-a împuşcat singură în picior”.

Taguri articol


12