Angela Merkel, mesaj de susţinere pentru clubul Borussia Dortmund, în urma exploziei de marţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angela Merkel, mesaj de susţinere pentru clubul Borussia Dortmund, în urma exploziei de marţi

Externe 12 Aprilie 2017 / 19:26 704 accesări

Cancelarul german Angela Merkel a discutat la telefon cu preşedintele executiv al clubului Borussia Dortmund, Hans-Joachim Watzke, miercuri, şi i-a transmis susţinerea sa faţă de club, în urma exploziei în care a fost implicat autocarul echipei, marţi seara, înaintea meciului cu AS Monaco. "Merkel şi Watzke au discutat situaţia în detaliu. Cancelarul Germaniei apreciază faptul că echipa nu se lasă pradă panicii şi va juca meciul, într-o situaţie dificilă. Ea este la curent cu cele mai recente informaţii şi îi ţine pumnii strânşi echipei Borussia Dortmund, în această seară", se arată într-un comunicat al clubului german. Trei explozii au vizat, marţi seară, autocarul echipei germane de fotbal Borussia Dortmund în timp ce se deplasa spre stadion pentru disputarea partidei cu AS Monaco, jucătorul Marc Bartra şi un agent de poliţie fiind răniţi. Programat iniţial marţi seara, meciul dintre Borussia Dortmund şi AS Monaco, din prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, se va disputa miercuri, de la 19.45.

MARC BARTRA: MĂ SIMT MULT MAI BINE. VĂ MULŢUMESC TUTUROR PENTRU SUSŢINERE ŞI MESAJE

Fundaşul spaniol Marc Bartra, rănit în explozia care a vizat autocarul echipei Borussia Dortmund, a postat un mesaj pe reţelele de socializare, prin care le mulţumeşte fanilor pentru susţinere şi precizează că se simte mult mai bine.

"Bună, tuturor! După cum vedeţi, mă simt mult mai bine. Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere şi mesaje! Transmit toată forţa mea colegilor, fanilor şi echipei Borussia Dortmund pentru meciul din această seară", a transmis fundaşul spaniol, prin intermediul paginii personale de Facebook.

Taguri articol


12