"Cancelara inamovibilă", a cărei Uniune Creștin-Democrată (CDU) se îndreaptă spre o victorie la alegerile de duminică, potrivit sondajelor, a văzut defilând trei președinți americani, patru președinți francezi și trei premieri britanici și pare scutită de uzura puterii. "Mutti" ("mămica"), cum este supranumită Angela Merkel pentru stilul său liniștitor, are un secret, a constatat în 2015 filozoful Peter Sloterdijk: răspunde, ca om, "dorinței arzătoare de normalitate" a germanilor, puși la încercare de o istorie zbuciumată și circumspecți în fața situației în care se află astăzi lumea. Cancelarul german Angela Merkel, care candidează pentru un al patrulea mandat în fruntea guvernului și se bucură deja de o longevitate record în Europa, a parcurs o carieră politică în egală măsură remarcabilă și neașteptată, păcălindu-și adversarii cu modestia sa aparentă, relatează miercuri AFP, într-un material difuzat înaintea alegerilor legislative de duminică. "Și-n vecii vecilor, amin?" — a comentat ironic la sfârșitul lui mai cotidianului Tageszeitung, la învestirea liderei în vârstă de 63 de ani drept candidată a taberei conservatoare la șefia guvernului.

Văzut din străinătate, cancelarul Merkel a dobândit de-a lungul crizelor europene o statură tot mai impunătoare, inițial ca "executor" detestat al statelor cheltuitoare, pentru ca în final să se prezinte ca "lider al lumii libere", după alegerea lui Donald Trump la președinție în SUA — a cărui abordare nu a reușit însă să o influențeze în problemele-cheie, cum este climatul.

Totuși, în toamna lui 2005, după victoria sa asupra cancelarului social-democrat Gerhard Schroeder, cine ar fi crezut că o cercetătoare — este doctor în chimie cuantică — fără prea multă carismă și mai curând străină de dosarele internaționale va deveni de neoprit? Ar fi pariat cineva pe o fiică austeră de pastor crescută în Germania de est? Nu a fost cazul liderilor politici vest-germani, care multă vreme au subestimat-o.

Doisprezece ani mai târziu, Angela Merkel s-a impus ca personaj politic singular pe scena contemporană, în măsura în care longevitatea locului ei în istorie rămâne incertă. A beneficiat de prosperitatea economică favorizată de reformele lipsite de popularitate promovate de predecesorul său, dar eforturile sale proprii de pregătire a viitorului sunt discutabile.

În afară de decizia renunțării la centralele nucleare, luată în primăvara lui 2011, după catastrofa de la Fukushima, din Japonia, decizie care a venit să liniștească opinia publică, evenimentul care a marcat cel mai tare cele trei mandate ale sale de până acum — și fără îndoială și cel mai mare risc real pe care și l-a asumat — a fost criza migrației.

În 2015, lăsând la o parte prudența sa legendară, Angela Dorothea Merkel decide, în contradicție cu restul Europei, să-și deschidă țara în fața a 900.000 de solicitanți de azil. Cota sa de popularitate plonjează și populiștii câștigă teren, dar Merkel revine la comandă și adoptă o serie de măsuri, inclusiv un acord cu Turcia pentru a reduce considerabil sosirile de noi refugiați pe continent.

Eforturile de integrare a migranților continuă în Germania, iar mulți europeni — mai ales din est — continuă să o acuze că a creat un precedent. Dar în afară de criza refugiaților, stilul lui Merkel este marcat de un ultrapragmatism ghidat nu atât de convingerile sale personale, cât de raporturile de forțe de moment. Abordarea ei amintește de aikido, arta marțială a celor slabi, constând în folosirea energiei adversarului pentru a-l lăsa să cadă singur, a remarcat recent cotidianul Handelsblatt, evocând seria de "masculi dominanți" care și-au intersectat drumul cu cancelara, de la Gerhard Schroeder și Vladimir Putin la Nicolas Sarkozy și Silvio Berlusconi.

Gestica sa "liniștitoare" transmite un mesaj: "Politica este de o complexitate infinită și necesită expertiză și subtilitate", a conchis Handelsblatt.