Angelina Jolie a primit un cadou simbolic de la ministrul de Externe irakian, care a dorit să onoreze, astfel, eforturile umanitare depuse de ea în favoarea refugiaţilor din lumea întreagă. În urmă cu câteva zile, Angelina a efectuat un turneu în Orientul Mijlociu, în cadrul unei campanii de promovare a cauzei refugiaţilor sirieni, obligaţi să îşi părăsească ţara din cauza războiului civil în care sunt implicate grupări de rebeli şi forţe guvernamentale siriene. În calitatea ei de trimis special al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Angelina Jolie a vizitat, sâmbătă, o tabără de refugiaţi sirieni din Irak şi s-a întâlnit pentru o rundă de discuţii cu ministrul de Externe irakian, Hoshya Zebari, la Bagdad. Acesta i-a mulţumit artistei pentru eforturile pe care le depune şi i-a oferit o cutie roşie conţinând un cadou simbolic.
Înainte de vizita în Irak, Angelina Jolie s-a deplasat în Iordania, Liban şi Turcia, ţări care găzduiesc, la rândul lor, un număr foarte mare de refugiaţi din Siria. În luna aprilie, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de trimis special, întrucât aceasta a dovedit în ultimul deceniu, de când a devenit Ambasadoare a Bunăvoinţei pentru UNHCR, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani peste cinci milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă. Angelina Jolie a deţinut titlul de Ambasadoare a Bunăvoinţei din 2001 până în aprilie 2012 şi a vizitat, în această perioadă, peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial.