Actriţa americană Angelina Jolie şi-a întrerupt vacanţa cu familia în Insulele Galapagos, pentru a vizita, duminică, o tabără de refugiaţi din Columbia, aflată în apropiere de graniţa cu Ecuador. În noua ei funcţie de trimis special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Angelina Jolie a vizitat satul Barranca Bermeja, care adăposteşte 50 de familii, dintre care 60% sunt formate din refugiaţi columbieni. Purtând pantaloni negri, un tricou negru şi cizme din cauciuc, vedeta americană a discutat cu refugiaţii din tabără. Actriţa a fost fotografiată luând notiţe în timpul unei conversaţii cu o femeie în vârstă de 71 de ani.
Angelina Jolie se află, în această perioadă, într-o vacanţă alături de logodnicul ei, Brad Pitt şi de cei şase copii ai lor, în Insulele Galapagos, aflate în apropiere de regiunile de coastă columbiene. Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a luat decizia de a-i acorda actriţei americane titlul de trimis special, întrucât aceasta a dovedit, în ultimul deceniu de când a devenit ambasadoare a Bunăvoinţei, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate. Din 2001, de când deţine acest titlu, Angelina Jolie a vizitat peste 40 de tabere de refugiaţi pe plan mondial.