Angelina Jolie sprijină financiar educaţia fetelor din Pakistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angelina Jolie sprijină financiar educaţia fetelor din Pakistan

Monden 20 Octombrie 2012 / 00:00 316 accesări

Actriţa americană Angelina Jolie a donat 50.000 de dolari pentru educaţia fetelor din Pakistan, în numele unei adolescente ce a fost atacată şi rănită de extremişti taliban pentru că nu s-a lăsat intimidată să renunţe la şcoală. Vedeta de la Hollywood, care a scris recent şi un eseu, impresionată de atentatul eşuat asupra adolescentei Malala Yousafzai, de 14 ani, a declarat că a fost îngrozită de acest atac oribil produs la începutul lunii octombrie.

Malala Yousafzai promovează dreptul fetelor pakistaneze la educaţie şi ţine un jurnal în care descrie viaţa sub ameninţarea miliţiilor taliban, pentru BBC. Anul trecut, tânăra militantă a primit premiul pentru pace la nivel naţional, creat de Guvernul pakistanez şi s-a numărat printre nominalizările la premiul internaţional pentru pace al copilului, oferit de fundaţia Kids Rights. Suma de 50.000 de dolari, donată prin organizaţia caritabilă a Angelinei Jolie, Education Partnership for Children of Conflict, va fi folosită pentru crearea unui premiu în onoarea Malalei Yousafzai, destinat tuturor femeilor care luptă pentru dreptul la educaţie în Pakistan şi Afganistan.

Taguri articol


12