FIFA a stabilit în 1960 ca inventatorii "sportului rege" să aibă onoarea de a găzdui ediţia a X-a. O ediţie pusă în pericol de... dispariţia trofeului, pe cînd era expus la Westminster Hall! Salvarea a venit de la căţeluşul unui marinar englez, Pickles, care a găsit "Zeiţa de Aur" într-un boschet, primind recompensă un bilet la finală! România a ratat calificarea dintr-o grupă cu vicecampioana mondială, Cehoslovacia, şi Portugalia. Numirea lui Alf Ramsey în funcţia de selecţioner avea să dea o nouă faţă echipei Albionului. Construită cu "lacrimi, sînge şi sudoare", echipa engleză elimina Argentina, în sferturi, şi Portugalia, în semifinale. Lusitanii au impresionat, echipa lui Otto Gloria fiind copia fidelă a cîştigătoarei Cupei Campionilor, Benfica Lisabona. Strălucirea i-o dădea "Perla Mozambicului", Eusebio, "Balonul de aur" al anului 1965 marcînd două goluri care trimiteau acasă Brazilia, un imens balon de săpun, în ciuda numelor grele, Pele, Garrincha, etc. Incredibil a capotat însă Italia, în faţa RPD Coreene! Pak Do Ik a marcat unicul gol împotriva unei formaţii din care nu lipseau Facchetti, Mazzola sau Rivera. Asiaticii au fost "frumoşii nebuni" ai ediţiei, pierzînd în sferturi, 3-5 cu Portugalia, după ce avuseseră 3-0! În semifinale, RFG a învins URSS cu 2-1 (Haller 43, Beckenbauer 68/ Parkuian 87), sovieticii evoluînd mult timp în nouă jucători pentru că nu erau încă permise înlocuirile! În cealaltă semifinală, Anglia a învins, tot cu 2-1 (B.Charlton 31, 79/ Eusebio 82-pen.), Portugalia consolîndu-se cu bronzul ediţiei după un alt 2-1 contra URSS (Eusebio 13, Torres 88/ Malofeev 44).

Finala s-a disputat pe 30 iulie, în faţa a 100.000 de spectatori. Arbitrul G.Dienst (Elveţia) a condus echipele - Anglia: Banks - Cohen, Jackie Charlton, Moore, Wilson - Ball - Bobby Charlton, Stiles, Peters - Hurst, Hunt; RFG: Tilkowski - Schulz - Hotges, Weber, Overath, Schnellinger - Haller, Beckenbauer - Seeler, Held, Emmerich. Hurst (min.18) şi Peters (min.78) au remontat după reuşita lui Haller (min.13), însă Wagner (min.89) a dus meciul în prelungiri. În min.100 s-a petrecut cea mai controversată fază din istoria fotbalului: Hurst a şutat în transversală, iar mingea a revenit în teren, atingînd mai înainte linia porţii. Englezii au reclamat gol, asaltîndu-l pe arbitrul Dienst. După ce s-a consultat cu tuşierul sovietic Bahramov, care a indicat gol, centralul a validat gol pentru Anglia, ignorînd protestele germanilor. Hurst a închis conturile în min.120, stabilind scorul final: 4-2 pentru Anglia. A urmat o noapte de neuitat pentru londonezi. Cîntece, dansuri, valuri de bere şi whisky au sărbătorit o victorie asemuită cu cea de la sfîrşitul războiului. Anglia revenea în atenţie după "splendida izolare", perioadă în care ignorase restul lumii, prilejuindu-i ziaristului belgian Jacques Lecq un titlu celebru: "Anglia nu mai este o insulă". Ramsey a fost înnobilat pentru acest succes, intrînd în istorie ca Sir Alfred Ramsey.