Angola nu va juca amicalul cu Tanzania deoarece nu a avut avion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Angola nu va juca amicalul cu Tanzania deoarece nu a avut avion

Sport 16 Noiembrie 2006 / 00:00 598 accesări

Reprezentativa de fotbal a Angolei, la care iniţial fusese convocat şi dinamovistul Ze Kalanga, nu va mai susţine meciul amical cu Tanzania, deoarece jucătorii angolezi nu au avut un avion la dispoziţie pentru a face deplasarea, informează cotidianul portughez "O'Jogo". Secretarul general al Federaţiei Angoleze de Fotbal, Augusto Silva, a afirmat că jucătorii au stat cinci ore în aeroport în cursul zilei de marţi, însă apoi au fost informaţi de compania aeriană care trebuie să asigure transportul că un avion va fi pus la dispoziţie doar în jurul orei 21.00. Augusto Silva a acuzat compania aeriană că nu şi-a îndeplinit promisiunile, apreciind că această situaţie poate afecta fotbalul angolez, urmînd să se întîmpine dificultăţi în programarea altor meciuri amicale interţări. Selecţionerul Antonio Oliveira Goncalves vrea organizarea unui meci cu o echipă locală, pentru a profita astfel de faptul că i-a convocat pe jucători. Mijlocaşul Ze Kalanga a suferit o ruptură musculară în partida de campionat cu Oţelul Galaţi, scor 3-0, şi nu a mai putut onora convocarea la naţionala Angolei.

Taguri articol


12