ANI, „cel mai bun agent electoral” al şefului Colegiului Medicilor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reacţii cu mari întârzieri

ANI, „cel mai bun agent electoral” al şefului Colegiului Medicilor!

Sănătate 20 Decembrie 2011 / 00:00 391 accesări

După ani buni, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a depistat că prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae se află în stare de incompatibilitate, deoarece exercită simultan mai multe funcţii publice precum: rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, şef al Institutului de Medicină Legală, preşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR) şi şef al Comisiei de arbitraj din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Astfel, spune ANI, el încalcă dispoziţiile art. 215, alin. 3 din Legea nr. 1/2011 - Legea Educaţiei Naţionale - şi prevederile art. 441, alin. 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Replica şefului CMR prof. univ. dr. Astărăstoae nu a întârziat să apară. Oficialul a declarat că ANI a devenit cel mai bun agent electoral al său, fapt ce i-a adus şi un număr mare de voturi la alegerile care au avut loc pentru funcţia de rector al UMF \"Gr. T. Popa\" din Iaşi. „În urma comunicatelor pe care ANI le-a trimis presei, numărul celor care m-au susţinut pentru funcţia de rector al (UMF) din Iaşi a crescut considerabil. De asemenea, săptămâna aceasta, sunt alegeri şi pentru şefia CMR. După ce ANI a precizat că sunt incompatibil, mai mulţi reprezentanţi din patru judeţe m-au sunat să îmi spună că mă susţin pentru un nou mandat”, a mai spus profesorul. Şeful CMR a mai spus că în momentul în care o instanţă de judecată va demonstra că este incompatibil , va renunţa la unele funcţii. „Mă miră că, după opt ani, ANI descoperă brusc faptul că deţin aceste funcţii”, a mai spus prof. univ. dr. Astărăstoae.

PRECIZĂRI Pe 27 martie 2008, prof. univ. dr. Astărăstoae a fost numit, pentru perioada 2008 - 2012, în funcţia de rector al UMF Iaşi. De asemenea, începând cu anul 2001 şi până în prezent, profesorul exercită şi funcţia de conducere de Director al Institutului de Medicină Legală Iaşi. Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae a fost numit, la data de 21 decembrie 2007, în funcţia de preşedinte al CMR, pentru perioada 2007-2011. Din 16 decembrie 2003, el deţine funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din Iaşi, iar din 04 mai 2006, el ocupă şi postul de preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitraj din cadrul CNAS. Din 26 aprilie 2007, oficialul deţine şi funcţia de membru în Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală \"Mina Minovici\". În perioada ianuarie 2007 - decembrie 2010, prof. dr. Astărăstoae a desfăşurat activităţi didactice la Universitatea \"Al. I. Cuza\" din Iaşi. Având în vedere cele de mai sus, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente.



12