O slujbă de pomenire şi o masă creştinească pentru cinstirea foştilor deţinuţi politici anticomunişti a fost organizată, ieri, în ziua în care Biserica Ortodoxă pomeneşte martiriul Sfinţilor 40 de Mucenici, de Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România, filiala Constanţa. Preşedintele organizaţiei, Paul Andreescu, fost deţinut politic, şi-a amintit cu durere în suflet de cumpliţii cinci ani de teroare petrecuţi în penitenciarele Jilava şi Gherla, dar şi în lagărele de muncă de la Stuf, Periprava şi Balta Brăilei. La 17 ani era membru al unei organizaţii de tineri a cărei misiune nu se deosebeşte foarte mult de scopul tinerilor din ziua de astăzi, deşi acţiunea se întâmpla în urmă cu aproximativ 60 de ani, nu într-un stat democratic, ci în timpul regimului condus de “criminalul Roşu”, aşa cum era numit Gheorghe Gheorghiu Dej de condamnaţii politici. Tinerii de atunci vroiau, pe lângă libertate de mişcare şi o viaţă mai bună, plecarea ruşilor din ţară, eliminarea din învăţământ a disciplinelor obligatorii Limba şi Istoria Partidului Comunist (PC) al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Mai mulţi membri ai organizaţiei au fost reţinuţi, anchetaţi, iar şapte au fost condamnaţi, printre care şi Paul Andreescu. “În timpul lui Gheorghiu Dej, cea mai mare crimă nu era să ucizi, ci să te răzvrăteşti împotriva PC. După ce am fost condamnat şi am ajuns la Gherla, cea mai cumplită închisoare din ţară, am cunoscut toate elementele pe care un deţinut politic trebuia să le simtă: frig, bătaie, foame şi lipsa oricărei asistenţe medicale”, a spus Andreeascu.

MÂNCARE, O DATĂ LA TREI ZILE Amintirile se pierd odată cu trecerea timpului, numai teroarea rămâne vie şi revine în viaţă în imagini terifiante. “Oricare dintre noi era la dispoziţia oricărui angajat, care avea drept de viaţă şi de moarte asupra oricărui deţinut politic. Este greu să vă imaginaţi o astfel de închisoare. Era un infern caracterizat de persecuţie, foame şi bătaie cu instrumentul numărul unu al comunismului - ciomagul”, povesteşte cu seninătate fostul deţinut. Condamnarea sa a durat din 1956 până în 1961, iar în ’58 a fost unul dintre cei 5.000 de deţinuţi de la Gherla care au pus la cale o revoltă în închisoare. “Comunicam unii cu alţii folosind codul morse. Aşa s-a pus la cale revolta, în timpul căreia, zile la rând, am făcut greva foamei, am împins obloanele de la ferestre şi am strigat încontinuu: “Ne omoară, ne omoară!”, a mai spus Andreescu. Deţinuţii care erau prinşi folosind codul morse erau pedepsiţi prin izolare. Omul era trimis singur într-o celulă fără pat sau cu pat din fier, legat cu lanţuri şi cu cătuşe. “În timpul izolării, primeam mâncare o dată la trei zile, adică o fiertură de resturi de abator - burţi, maţe, beregate. Alteori, hrana consta dintr-un fel de ciorbă din varză stricată şi o feliuţă de 75 de grame de pâine pe zi şi două căni mici de apă caldă cu sare. Totul era calculat, sarea ajutând stomacul să nu se distrugă”, a recunoscut Andreescu.

AU FOST CIURUŢI DE GLOANŢE Revolta, ca şi consecinţă a condiţiilor insuportabile din Gherla, a fost înăbuşită cu gloanţe şi ciomege. În timp ce urlau “Ne omoară, ne omoară!”, deţinuţii politici anticomunişti erau ciuruiţi de gloanţe şi bătuţi până la ultima suflare. “A fost un măcel. Au tras pe vizeta de la celulă, apoi ne-au scos şi ne-au purtat prin cordoane de ciomege până la parter. Gherla era plină de sânge închegat, sânge vâscos şi sânge proaspăt”, a mai povestit fostul deţinutul. Ducându-şi privirea în jos, şi-a amintit cum a fost bătut cu ciomagul - emblema comunismului. Însă consideră că a fost norocos, nu a avut fracturi şi nici capul spart, aşa cum aveau ceilalţi colegi de penitenciar.

SUPRAVEGHERE PE VIAŢĂ Chinul a continuat în lagărele de concentrare. Acolo condiţiile erau şi mai grele, deoarece, pe lângă privaţiunile de tipul celor din penitenciar, se adăuga munca la construcţia de diguri. După ce şi-a săvârşit condamnarea, Andreescu nu a fost lăsat să se întoarcă în Constanţa, fiind considerat încă periculos. “Am fost strămutat la Rubla, în Bărăgan. Acolo aveam posibilitatea să mă deplasez 15 kilometri, iar prezenţa se făcea săptămânal. Restricţiile mi-au fost ridicate în 1964, însă m-au urmărit până în 1989”, a mai spus deţinutul. În casă, aveau instalate sisteme de interceptare a convorbirilor, telefonul îi era supravegheat, corespondenţa era controlată, iar la locul de muncă şi în cercul de prieteni erau introduşi informatori. În 1989 a fost primul pe lista comitetului care preluase conducerea de la balconul Prefecturii Constanţa. “În scurt timp, un grup a venit şi ne-a spus să plecăm, întrucât ei vor conduce oraşul. Între timp, i-am văzut la televizor pe Iliescu şi pe Roman şi ne-am dat seama că aveam de-a face cu o lovitură de stat”, a povestit fostul deţinut politic. După ani de persecuţie şi teroare, timp în care atât corpul cât şi psihicul au fost supuse experimentelor criminale comuniste, foştii deţinuţi politici primesc din partea Guvernului o indemnizaţie de 200 de lei pe lună pentru fiecare an de detenţie. Chinul din penitenciarele comuniste nu poate fi comparat cu Revoluţia din 1989, însă participanţii la această revoltă au o indemnizaţie de 2.400 de lei.