Ani grei de închisoare pentru tîlhărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ani grei de închisoare pentru tîlhărie

Eveniment 18 Noiembrie 2006 / 00:00 903 accesări

Tribunalul Constanţa s-a pronunţat ieri, în procesul penal în care cinci tineri sînt acuzaţi de săvîrşirea infracţiunilor de tîlhărie şi lipsire de libertate. Instanţa a aplicat pedepse extrem de severe împotriva bărbaţilor acuzaţi că la sfîrşitul anului 2005 i-au tîlhărit şi sechestrat pe soţii Hristu şi Lenuţa Caracostea. Considerat "capul răutăţilor" la comiterea acestor fapte penale, Daniel Mîţu a fost condamnat la nu mai puţin de zece ani închisoare. El este "secondat" de Ştefan Marinuş şi Costică Bogoş, cu condamnări de cîte nouă ani şi şase luni, ultimul dintre cei doi fiind obligat şi la o amendă penală de 6 milioane ROL. Alţi doi bărbaţi care au participat la tîlhărie, Marian Dascălu şi Marius Ştefan, au primit cinci ani de închisoare, respectiv trei ani cu suspendare. În acest dosar, instanţa i-a mai obligat pe cei cinci la plata a 3000 RON, reprezentînd daune morale pentru victima Lenuţa Caracostea.

Taguri articol


12