Cetăţeanul spaniol Antonio Cano Alvarez, soţia sa, Elena Ramona Cano Alvarez (fostă Cioroabă), şi un prieten de-al acesteia, Adrian Vasile Chiribău, şi-au încheiat socotelile cu justiţia română. După ce, în noiembrie 2013, cei trei au fost condamnaţi definitiv la ani grei de puşcărie pentru traficarea a 1,2 tone de cocaină, la sfârşitul săptămânii trecute, ei au aflat sentinţa definitivă şi în cel de-al doilea dosar în care au fost cercetaţi. Antonio Cano Alvarez şi Elena Ramona Cano Alvarez au primit câte 15 ani de detenţie, iar Adrian Vasile Chiribău - 11 ani de închisoare, toţi fiind judecaţi pentru trafic de droguri de mare risc şi pentru tentativă de introducere de stupefiante în România. Iniţial, instanţele constănţene i-au condamnat pe cei trei inculpaţi la câte 25 de ani de închisoare, însă magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-au redus pedepsele. Totodată, instanţa supremă a decis ca Antonio Cano Alvarez să fie expulzat în Spania după ce va executa pedepsele primite în România.
ÎN TRANZIT PRIN ROMÂNIA Conform anchetatorilor, cei trei sunt acuzaţi că, pe lângă cele 1.200 kg de cocaină aduse în România prin Portul Constanţa Sud - Agigea, în ianuarie 2009, se pregăteau să mai introducă în ţară aproape patru tone de cocaină din Brazilia. Drogurile urmau să ajungă la firma Elenei Ramona Cioroabă, SC Rumaval Impex SRL, din comuna gorjeană Baia de Fier. Oamenii legii spun că cele două containere ar fi trebuit să tranziteze ţara noastră, destinaţia finală fiind Spania. Cazul a fost cercetat de Poliţia braziliană, care a reuşit să destructureze filiera locală a grupării şi apoi a transmis informaţiile omologilor români, pentru a le servi la întocmirea unui al doilea dosar penal pe numele celor trei suspecţi.
DESTINAŢIA FINALĂ - SPANIA Amintim că în primul dosar, care a vizat traficarea a 1,2 tone de cocaină prin Portul Constanţa Sud - Agigea, Antonio Cano Alvarez a fost condamnat definitiv la 16 de ani de detenţie, iar Cioroabă şi Chiribău - la câte 12 ani. Conform rechizitoriului, pe 30 ianuarie 2009, poliţiştii constănţeni au descoperit, în două containere aflate în Portul Constanţa Sud - Agigea, 1.080 de calupuri de cocaină, ambalate în folii din plastic de diferite culori şi ascunse în spatele unor paleţi cu scândură de cedru, în lăcaşuri special amenajate. Ancheta a scos la iveală faptul că drogurile au fost plimbate prin mai multe porturi până să ajungă în România, urmând ca, de la Constanţa, să plece spre Spania. Anchetatorii au stabilit că drogurile, în valoare de 100 de milioane de euro, erau destinate pieţei europene. Sentinţa definitivă în acest dosar a venit după cinci ani de cercetări şi de judecată. Pe parcursul procesului, Antonio Cano Alvarez a cerut-o de soţie pe concubina sa şi, totodată, complicea la traficul de droguri, Elena Ramona Cioroabă, căsătoria celor doi având loc în penitenciar.