În ultimul an, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a concentrat serios pe aleşii locali, câteva mii fiind consideraţi incompatibili la nivel naţional. Fie că a fost vorba despre primari, preşedinţi de consilii judeţene, viceprimari sau consilieri, aproape toţi au dosare la ANI pentru că au fost desemnaţi să reprezinte interesele comunităţii care i-a ales în diferite structuri. După ce presa a semnalat mai multe cazuri suspecte de incompatibilitate de care ANI nu s-a interesat, inspectorii de integritate au mai slăbit puţin aleşii locali şi s-au îndreptat către Ministerul Apărării Naţionale sau către alte ministere. De exemplu, ANI a constatat că Dumitru Enache a fost în incompatibilitate din februarie până în octombrie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţiile de secretar de Stat în Ministerul Economiei şi de administrator al unei societăţi, având totodată şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată. În vizorul ANI a intrat şi şeful secţiei de volei de la Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, Alexandru Grigoriu, dar nu pentru incompatibilitate, ci pentru faptul că nu îşi poate justifica o parte din avere, mai exact, ceva mai mult de 117.000 de euro. În acest sens, ANI a solicitat Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să înceapă un control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de Alexandru Grigoriu în perioada exercitării funcţiei publice.