Printr-o decizie suprinzătoare a Curţii Constituţionale, una din cele mai mediatizate instituţii de control din România a fost declarată ca funcţionând în afara legii fundamentale. Agenţia Naţională de Integritate, un produs sută la sută marca Monica Macovei, are, pe ici-pe acolo, prin părţile esenţiale, o lege de funcţionare neconstituţională. Cum a fost posibil acest lucru? Formal, un avocat al unui celebru client al justiţiei, medicul Şerban Brădişteanu, a reuşit să demonstreze că ANI a fost organizată în grabă şi aruncată în arena politică în 2005. Constituţionalitatea n-a fost nicicind punctul forte al puterii portocalii. De şase ani de când guvernează şi domină copios scena politică, forţele fostei Alianţe Dreptate şi Adevăr au primit nenumărate cartonaşe roşii de încălcare a legii fundamentale. Recordul îl deţine chiar actualul prim ministru Emil Boc, care este jurist de formaţie şi specialist în… constituţionalism. Informal, se spune că ANI ar fi cercetat averile unor judecători de la Curtea Constituţională. Iar aceştia, aflând de poveste, au trecut la represalii, acceptând sesizarea avocatului Alice Drăghici. Practic, instituţia care verifică averile bugetarilor a fost scoasă în afara legii. Nu ştiu exact care este adevărul din spatele acestui conflict, dar un lucru este cert. În cei cinci ani de funcţionare, ANI n-a fost nici pe departe acea instituţie dură şi cinstită despre care s-a vorbit la înfiinţare. Ne-am fi aşteptat să vedem marile averi nedeclarate ale miniştrilor şi parlamentarilor. Am primit tot soiul de promisiuni în campania electorală potrivit cărora sunt în curs de investigare averi ilicite, conturi la bănci din străinătate, bani care au fost făcuţi în România şi s-au pierdut pe undeva prin bănci elveţiene şi sud-americane. Totul a fost un balon de săpun, menit să distragă atenţia opiniei publice, să-i amăgească pe doritorii de lege şi dreptate. Indiferent de culoarea puterii - roşie, galbenă sau portocalie, bani negri s-au făcut în cantităţi imense în politica românească. Unii zac prin conturi din bănci obscure, alţii, prin offshore, o parte s-au reîntors în România sub formă de investiţii de sute de milioane de euro ale unor căsuţe poştale. Fie în imobiliare, fie în firme de asfaltare, salubrizare sau consultanţă în domeniul energiei. Mecanismul de realizare al acestor sume ameţitoare este cunoscut la toate nivelurile importante din România. Nimeni însă nu e interesat de o adevărată curăţenie. Orice anchetator are preţul său şi nu s-a născut încă acela care să reziste la câtă tentaţie pot oferi corupătorii. ANI a fost, de la înfiinţare până în prezent, doar un deliciu facil al presei. Sute de articole, zeci de emisiuni televizate s-au realizat pe baza declaraţiilor de avere ale demnitarilor. Ăla are cinci case şi opt terenuri, celălalt, un milion de euro, bărci cu motor şi vilă în Spania. Cei mai deştepţi n-au nimic pe numele lor şi sunt putred de bogaţi. Bârfa asta de cartier balcanic a fost singura stimulată prin existenţa ANI. În rest, condamnări sau confiscări de avere n-ai să vezi. Pentru că interferenţele politice au fost cât carul, doar câte un consilier comunal a mai picat în plasa investigatorilor de avere. Integritatea lor s-a demonstrat pe câte un astfel de pârlit dintr-un sat necunoscut, fără spate politic. Cred că subiectul averii marilor nume din politica românească a fost, este şi va rămâne unul interesant. Doar pentru mass media însă. El nu va putea fi niciodată unul spectaculos pentru ideea de justiţie. Complicitatea la cel mai înalt nivel politic în România este atât de solidă, încât n-o să avem privilegiul să vedem vreo mare sumă (făcută din furăciune) confiscată. Nu în mandatul nostru.