ANI rămâne o instituţie neconstituţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ANI rămâne o instituţie neconstituţională

Politică 20 Iulie 2010 / 00:00 369 accesări

Telenovela privind Legea ANI va continua după ce, ieri, Curtea Constituţională Română (CCR) a decis cu unanimitate de voturi că Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, care a modificat Legea ANI, este neconstituţională, în urma unei sesizări primite de la preşedintele Traian Băsescu, în cadrul controlului anterior promulgării. În 13 iulie, şeful statului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea ANI reexaminată, menţionând că dispoziţiile referitoare la comisiile de cercetare a averilor sunt de competenţa Senatului în calitate de prima Cameră sesizată şi a Camerei Deputaţilor, în calitatea de Cameră decizională. Preşedintele Comisiei din Senat privind Drepturile Omului, Gyorgy Frunda, a declarat că ia act de decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii ANI şi o respectă, menţionând că, în opinia sa, Senatul este Cameră decizională în legătură cu acest act normativ şi nu Camera Deputaţilor. La 12 mai 2010, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de cameră decizională, act normativ reexaminat la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă, susţine că, în cazul Legii ANI, declarată neconstituţională de către CC, în urma sesizării preşedintelui Traian Băsescu, urmează reluarea procedurilor legislative la Camera Deputaţilor şi la Senat. Scandalul Legii ANI a început în luna aprilie a acestui an, când aceeaşi Curte Constituţională a declarat ca fiind neconstituţionale mai multe articole după care funcţiona Agenţia Naţională de Integritate.



12