În ultimii doi sau trei ani, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi-au concentrat atenţia asupra aleşilor locali. Această vânătoare s-a materializat în mii de dosare de aşa-zisă incompatibilitate, soldate cu mii de contestaţii. În tot acest război al inspectorilor ANI cu primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri locali şi judeţeni, o mulţime de funcţionari ai statului au fost scăpaţi din vedere. A fost nevoie de sesizări din partea mass-media pentru ca inspectorii ANI să se uite şi în altă parte decât la aleşii locali. Luni, vă prezentam cazul şefului Secţiei Parchetelor Militare, Ion Vasilache, care nu şi-a trecut în declaraţia de avere faptul că a primit suma totală de 61.853 lei pentru concepţia noului Cod de Procedură Penală, ci doar o sumă parţială, de 17.100 lei, care se regăseşte în declaraţia de avere din 2009. Ca să nu zică lumea că ANI se inspiră din mass-media, inspectorii de integritate au prezentat ieri un alt caz de conflict de interese tot din zona Apărării Naţionale. Astfel, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea cercetării lui Victor Voicu, director în cadrul Centrului de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare al MApN, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese şi fals în declaraţii. Potrivit ANI, Victor Voicu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în perioada exercitării funcţiei de conducere, a semnat trei contracte de prestări servicii încheiate de Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare al Ministerului Apărării Naţionale cu o societate comercială la care soţia sa deţine calitatea de acţionar şi funcţia de cenzor, îndeplinind, astfel, acte prin care s-au realizat, direct, foloase materiale pentru soţia sa. În baza celor trei contracte încheiate, societatea comercială a încasat suma totală de 52.960 lei.