După ce „doamna cu coasa”, așa cum i se mai spune Agenției Naționale de Integritate (ANI), l-a declarat incompatibil, la începutul acestei luni, consilierul local Titi Enache (PSD), din orașul constănțean Ovidiu, a dat în judecată ANI. Amintim că, potrivit Agenției, Titi Enache și-a ...
„Doamna cu coasa”, așa cum i se mai spune Agenției Naționale de Integritate (ANI), care taie și spânzură în rândul aleșilor locali, a făcut noi victime. De data aceasta, a nimerit 11 aleși locali din județele Giurgiu, Mureș, Iași, Călărași, Neamț, Prahova, Harghita, Suceava ...
Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Titi Enache, consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Ovidiu. Iată comunicatul de presă al ANI: ENACHE TITI, Consilier local în cadrul Consiliului Local al orașului Ovidiu, jud. Constanța În perioada ...
12.622 de români sunt născuţi pe 29 februarie, serbându-și ziua de naştere o dată la patru ani. Și asta în condițiile în care, în oricare altă zi din an, media aniversaţilor este de aproximativ 53.000 de români. Şansele să fii născut pe 29 februarie sunt una la 1.461 ...
„Doamna cu coasa”, așa cum i se mai spune Agenției Naționale de Integritate (ANI), care taie și spânzură în rândul aleșilor locali, lovește din nou. De data aceasta, a nimerit 10 aleși locali din județele Giurgiu, Vaslui, Dâmbovița, Arad, Vreancea, Tulcea, Cluj și ...
Agenția Naționala de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 413.203 lei (96.500 euro), între averea dobândită și veniturile realizate, în perioada 9 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2010, de către Nicolae Adrian Gavrilă, fost consilier superior ...
Nemulțumit că a fost demis de prefectul Constantin Ion, fostul primar al orașului Negru Vodă, Ion Nicolin, a atacat în instanță ordinul reprezentantului Guvernului în teritoriu. Amintim că prefectul Constanţei a emis în 20 ianuarie un ordin privind demiterea lui Nicolin din funcția de ...
Medicii spun că prevenția este esențială și că trebuie să ne facem analize medicale periodice pentru depistarea din timp a unor afecțiuni. Astfel, între 31 și 40 de ani este bine, de exemplu, să facem setul standard de analize de sânge și de urină (cuprinde aceiași parametri ca setul ...
Prefectul Constanţei, Constantin Ion, a emis un ordin privind demiterea primarului oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin. Ordinul a fost comunicat atât lui Nicolin, cât și Consiliului Local al oraşului Negru Vodă. Ordinul a avut drept temei juridic raportul emis de Agenţia Naţională de Integritate prin ...
Primarul orașului Hârșova, Tudor Nădrag, s-a ales cu un nou raport de incompatibilitate. De această dată, inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au constatat că Nădrag a ocupat simultan, în perioada iunie 2012 - noiembrie 2013, funcția de primar și calitatea de membru în ...
De când Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a început să anuleze, pe bandă rulantă, rapoarte de incompatibilitate emise pe numele mai multor primari, Agenția Națională de Integritate (ANI) a început să se poarte cu mănuși atunci când vine vorba despre analiza averilor ...
32 de actuali și foști parlamentari sunt acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) că au fost în conflict de interese în timpul mandatelor lor. În ultimii ani, Agenția a fost de multe ori acuzată de abuz, pentru faptul că înfiera aleșii locali pentru un aberant conflict de ...