Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) se va putea implica în activitatea de furnizare a energiei electrice şi va avea dreptul să transmită echipamente de îmbunătăţiri funciare numai sub formă de comodat către organizaţii agricole, acestea putând prelua infrastructura în proprietate după cinci ani. Atribuţiile ANIF au fost completate de Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au anunţat recent că intenţionează să obţină licenţă de la Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) pentru ANIF, astfel încât agenţia să poată cumpăra electricitate de la Hidroelectrica la preţuri mai mici, iar ulterior o va putea revinde fermierilor sau asociaţiilor. ANIF se ocupă de administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, inclusiv sistemele de irigaţii.