Aniversare „Pontica” şi evocare Ion Barnea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Muzeul de Istorie

Aniversare „Pontica” şi evocare Ion Barnea

Cultură 05 Aprilie 2013 / 00:00 2284 accesări

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) a găzduit, ieri, un dublu eveniment cultural: lansarea celui de-al 45-lea număr al revistei „Pontica” şi masa rotundă „100 de ani de la naşterea arheologului prof. univ. dr. Ion Barnea (1913-2004)”.

PONTICA, LA 45 DE ANI „Lansăm cel de-al 45-lea număr al revistei „Pontica”, ce apare neîntrerupt din anul 1968, fiind una dintre puţinele publicaţii cu o apariţie atât de longevivă. (...) Acest volum este şi cea mai bună afacere a instituţiei noastre - deşi e greu de crezut că se mai fac afaceri cu cărţi. O afacere în sensul că în schimburile internaţionale pe care le întreprindem cu aprox. 200 de instituţii, acest volum aduce permanent bibliografie străină, de ultimă oră, în biblioteca noastră cu circuit închis, care a depăşit 40.000 de volume”, a spus, în deschiderea evenimentului, directorul MINAC, dr. Gabriel Custurea.

Despre „Pontica” au vorbit, apoi, redactorul-şef al revistei, dr. Livia Buzoianu, dr. Maria Bărbulescu, academicianul dr. Emilian Popescu, dar şi arheologul dr. Alexandru Barnea. De altfel, după o scurtă pauză, acesta din urmă a deschis dezbaterile „in memoriam” Ion Barnea, la care au luat cuvântul dr. Emilian Popescu, arheologul tulcean dr. Florin Topoleanu şi dr. Gheorghe Papuc.

IN MEMORIAM ION BARNEA „Colegii de aici s-au gândit să marcheze centenarul naşterii lui Ion Barnea la muzeul din Constanţa, deoarece tatăl meu a muncit o viaţă întreagă în Dobrogea, chiar dacă era la Institutul de Arheologie din Bucureşti. Încă de la începutul carierei sale de arheolog, în anii ’40, a lucrat la Dinogeţia, apoi la Tropaeum Traiani, an de an. La Adamclisi a lucrat din anul 1947, imediat după război, la fel şi la Dinogeţia, unde a continuat şi după ce a ieşit la pensie”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Barnea.

Acesta a continuat: „La eveniment a venit colegul şi prietenul Florin Topoleanu, deoarece tata a lucrat şi în zona judeţului Tulcea, şi la Noviodunum, adică la Isaccea şi la Niculiţel”. Arheologul dr. Alexandru Barnea a mai spus, pentru „Telegraf”: „De la tata am preluat această pasiune pentru arheologie, încă de mic. M-a luat prima dată la Dinogeţia, când eram copil. Aveam vreo şapte ani, eram în clasa I. Am şi scris ceva despre acele momente, deoarece m-a rugat fiul regretatului Florin Constantiniu, Laurenţiu, să scriu ceva pentru volumul pe care îl pregăteşte pentru comemorarea tatălui său. Îmi aduc aminte de o întâlnire dintre Florin Constantiniu şi tatăl meu, pe şantier, la Dinogeţia. Într-o carte publicată înainte de a muri, acesta a scris că discuţiile şi întâlnirile cu tatăl meu au fost unele din cele mai frumoase din viaţa lui”.

Taguri articol


12