NASA a împlinit 55 de ani de activitate, dar nu a avut parte deloc de o atmosferă festivă, ci dimpotrivă. Blocajul activităţilor statului federal i-a trimis pe 95% dintre angajaţii Agenţiei Spaţiale Americane în şomaj tehnic. Precum Parcul Naţional Yosemite, NASA este trecută în categoria obiectivelor nevitale ale ţării. Astfel, circa 800.000 de funcţionari, dintr-un total de peste două milioane la nivel naţional, au avut la dispoziţie, marţi, patru ore să se prezinte la birouri, să-şi încheie activităţile pe termen lung şi apoi să plece acasă, în aşteptarea deblocării negocierilor din Congres pentru aprobarea bugetului. În cadrul NASA mai lucrează doar cei care se ocupă de întreţinerea şi siguranţa sateliţilor şi cei care monitorizează starea astronauţilor americani în spaţiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.