CALCULE Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) ar putea construi locuinţe prin atragerea de capital privat, acestea fiind destinate închirierii, la nivel naţional. Purtătorul de cuvânt, Dan Suciu, susţine că actualul Guvern îşi doreşte ca “fiecare persoană să poată avea acces la o casă care să respecte standardele de locuit”: “Este un proiect pilot derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin ANL. Programul se va realiza prin încheierea de contracte de concesiune de lucrări publice şi are scopul de a permite accesul la o locuinţă a persoanelor care nu au suficiente resurse pentru a o achiziţiona de pe piaţa liberă”. Potrivit lui Suciu, “cel mai important aspect este faptul că nivelul chiriei nu poate fi mai mare decât o treime din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna circa 120 de euro pe lună, însă nu poate să fie nici mai mică decât valoarea stabilită de amortizarea locuinţei pentru perioada normată de viaţă”. Calculele făcute de Guvern arată că sumele încasate din chirii se vor duce 50% la bugetul de stat, 30% la investitorul privat, iar 20% la ANL.
PRIVATUL ADMINISTREAZĂ TOTUL În proiectul aprobat de Guvern se precizează că investitorul privat este cel care, pe lângă asumarea construcţiei, va administra locuinţele construite, colectând chiriile şi cheltuielile de întreţinere. La încetarea contractului de concesiune, activele realizate în cadrul programului rămân în domeniul public al statului şi administrarea ANL. Solicitantul unei astfel de locuinţe, precum şi ceilalţi membri ai familiei acestuia trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a intra în posesia unei asemenea case. Suciu a mai precizat că Executivul a decis să transmită Eurostat contractul cadru pe baza căruia să încheie contractul cu investitorul privat, pentru a se face analiza de impact asupra bugetului.