22 Noiembrie 2024, 20:20
Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat că este posibil ca ANM să emită Cod Roșu de viscol, în noaptea de duminică spre luni, pentru județe precum Buzău, Ialomița, Brăila și Vrancea. "În timpul maximului viscolului e posibil, dacă se depășesc 90 km pe oră (viteza vântului — n.r.), ca ANM să emită Cod roșu pentru județul Buzău, nordul județului Ialomița, Făurei, Brăila, Râmnicu Sărat, nordul județului Vrancea (...) în intervalul 6 dimineața — 12 ziua", a spus Sandu, în cadrul Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, convocat astăzi de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, la sediul MAI.