Anna Lesko „a făcut educaţie” publicului masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La concertul „Artă contra drog”

Anna Lesko „a făcut educaţie” publicului masculin

Monden 11 Martie 2010 / 00:00 608 accesări

Aproximativ trei sute de adolescenţi din liceele constănţene au răspuns prezent invitaţiei de a spune „nu” drogurilor, participând, marţi seară, la concertul „Artă contra drog”, găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor şi organizat de Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură şi Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România. Ghidându-se după preferinţele adolescenţilor, cunoscute în urma realizării unui sondaj, CIADO a adus pe scena constănţeană o artistă care să emane căldură şi tandreţe - Anne’s, un grup cu spirit de echipă bine dezvoltat - Distinto şi o artistă care să provoace - Anna Lesko. Gazda manifestării a fost directorul Casei de Cultură Constanţa, Gheorghe Ungureanu, iar „moderatorul” concertului a fost reprezentantul oficial EURAD (Europe Against Drugs) la Comisia Europeană, Gigel Lazăr. În rândul spectatorilor s-a aflat şi distinsul rector al Universităţii „Andrei Şaguna”, prof. univ. dr. Aurel Papari.

Show-ul a fost deschis de către Anne’s, care a încântat publicul - format nu doar din adolescenţi - cu piesele sale de pe noul album, cu un mesaj optimist, „Rază de soare”. Tinerei soliste i-au urmat cei patru băieţi de la Distinto: tenorii Tavi şi Marius, basul Mihai şi Misha, voce pop. Ei au câştigat simpatia tinerelor, în mod special, prin ţinuta... distinctă, dar şi prin repertoriul alcătuit, în mare parte, din cover-uri, îmbinând interpretarea tip operă cu cea pop.

Cel mai aşteptat moment al serii, care a şi încheiat concertul „Artă contra drog”, a fost recitalul Annei Lesko. Senzuala basarabeancă s-a lăsat îndelung aşteptată, conform regiei propriului show. Cu o ţinută extravagantă, alcătuită din mai multe componente detaşabile, la care artista a renunţat pe parcursul recitalului, prezentându-se publicului în trei ţinute distincte, Anna Lesko a făcut senzaţie, alături de cele două dansatoare ale sale. Acestea au atras privirile celor prezenţi prin mişcare şi senzualele costume, justificând motto-ul concertului „Artă contra drog”, „Flăcări de plăcere, nu flăcări de durere”.

Exigentă, basarabeanca „a făcut educaţie” publicului masculin. Cântăreaţa i-a invitat pe cei neserioşi să iasă din sala de spectacole, pentru a-şi continua show-ul şi a promis că va trimite câteva „cărticele de bune maniere” unor adolescenţi. Mai „norocoşi” au fost alţi trei adolescenţi constănţeni - Anton, Cristian şi Stelian - care au fost „selectaţi” să urce pe scenă, pentru a „fura” câte ceva din mişcările coregrafice, trăind, totodată, senzaţii tari alături de provocatoarea Anna şi dansatoarele sale. Alături de băieţii de la Distinto, Anna Lesko a susţinut un moment „pur rusesc”.



12