Anne Hathaway, cea mai stilată actriţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Oscarurile intră în linie dreaptă

Anne Hathaway, cea mai stilată actriţă

Monden 22 Februarie 2013 / 00:00 403 accesări

Cea de-a 15-a ediţie a Sindicatului scenografilor şi costumierilor a desemnat-o pe Anne Hathaway drept actriţa cu cea mai stilată vestimentaţie. ”Apreciez în mod special acel moment de pe platourile de filmare în care toate alegerile au fost făcute. Repetiţia s-a încheiat, eşti pe cale să începi, priveşti în jos şi crezi în ceea ce porţi, astfel încât atunci când ridici privirea ai dispărut şi vine vremea ca personajul să prindă viaţă”, a declarat actriţa la Los Angeles, acceptând premiul. Starul din ”Alice in Wonderland” şi ”The Dark Knight Rises” este nominalizată la ediţia din acest an a premiilor Oscar la premiul pentru Cel mai bun rol secundar feminin, pentru prestaţia din ”Les Miserables”. Acest nou premiu atribuit lui Anne Hathaway creşte aşteptările cu privire la toaleta pe care o afişa duminică la mult-aşteptata gală Oscar.

Printre celebrităţile aflate în public la ceremonia de la Beverly Hills Hotel a cărei gazdă a fost protagonistul serialului de televiziune ”Community” Joel McHale s-au numărat Jon Hamm, Connie Britton, Shirley MacLaine, Amy Poehler, Maya Rudolph şi Russel Crowe, cel care i-a înmânat lui Anne Hathaway premiul. Designerii care au realizat costumele pentru ”Skyfall”, ”Anna Karenina” şi ”Mirror, Mirror” au fost principalii laureaţi ai nopţii. Faţă de ceremonia Oscar, în care se acordă un singur premiu pentru costume, Sindicatul scenografilor şi costumierilor împarte distincţiile în trei categorii. Astfel, câştigătorii au fost Jany Temime pentru film contemporan, pentru ”Skyfall”, Jacqueline Durran pentru pentru film de epocă, pentru ”Anna Karenina” şi Eiko Ishioka pentru film fantastic, pentru ”Mirror, Mirror”. Jacqueline Durran şi defuncta Eiko Ishioka se vor afla în competiţie, duminică, cu Joanna Johnston pentru ”Lincoln”, Paco Delgado pentru ”Les Miserables” şi Colleen Atwood pentru ”Snow White and the Huntsman” pentru costume în gala premiilor Oscar.

De altfel, numele oficial al prestigioaselor premii acordate de Academia Artelor şi Ştiinţelor Cinematografice din SUA nu va mai fi, în acest an, Premiile Academei, ci doar Oscaruri. Academia însăşi nu a dorit să confirme această schimbare, decisă tocmai în anul în care premiile vor fi distribuite pentru a 85-a oară, fiind anunţată într-un interviu acordat site-ului The Wrap de co-producătorul ceremoniei Neil Meron. ”Toate acestea se redenumesc”, a explicat acesta. Nicio referinţă din partea academiei nu transpiră, de mai multe săptămâni, despre afişe, programe şi comunicate. În acest an, deasupra fotografiei lui Seth Mac Farlane, prezentatorul ceremoniei, figurează cu litere aurite doar: ”Oscarurile”. În interviul acordat de Neil Meron alături de alt co-producător al ceremoniei, Craig Zadan, aceştia au declarat că au sentimentul că schimbarea operată în acest an va trebui păstrată şi în viitor, dar o decizie definitivă va fi luată în primăvară.

Taguri articol


12