Anne Hathaway şi Jake Gyllenhaal, goi pe coperta “Entertainment Weekly”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anne Hathaway şi Jake Gyllenhaal, goi pe coperta “Entertainment Weekly”

Monden 20 Noiembrie 2010 / 00:00 560 accesări

Actorii americani Anne Hathaway şi Jake Gyllenhaal au pozat nud pentru coperta revistei “Entertainment Weekly”, pentru a promova cel mai recent film în care au jucat împreună, “Love and Other Drugs”. Revista americană apare în acest weekend cu trei versiuni diferite de copertă, iar Anne Hathaway şi Jake Gyllenhaal au pozat nud pentru fiecare dintre cele trei variante. Fotograful James White, care a realizat imaginile, a declarat că cei doi actori nu au avut nicio problemă în a-şi duce povestea de dragoste de pe marele ecran până pe coperta revistei. Totodată, fotograful a precizat că cei doi se înţeleg foarte bine unul cu celălalt şi nu s-au simţit deloc ruşinaţi în momentul în care au fost rugaţi să se dezbrace în faţa obiectivului. Comedia romantică “Love and Other Drugs” este regizată de Edward Zwick şi prezintă povestea de dragoste dintre un agent de vânzări foarte ambiţios şi o tânără artistă rebelă şi independentă.

Anne Hathaway, în vârstă de 28 de ani, a fost apreciată de critici, recent, pentru rolul din “Rachel Getting Married”, de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la premiile Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în “Diavolul se îmbracă de la Prada” şi în “Brokeback Mountain”. Jake Gyllenhaal, provenind dintr-o familie de cineaşti, s-a făcut remarcat în filmul cult “Donnie Darko”, în 2001, iar rolul din SF-ul “The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?”, din 2004, l-a propulsat la statutul de star internaţional, confirmat ulterior de evoluţia sa din mult comentatul “Brokeback Mountain - O iubire secretă” (2005), în care a jucat alături de regretatul Heath Ledger dar şi de Anne Hathaway.

Taguri articol


12