“ANPC protejează coşul zilnic”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Campanie de control al calităţii produselor alimentare, utilităţilor şi serviciilor

“ANPC protejează coşul zilnic”

Social 04 August 2009 / 00:00 582 accesări

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au lansat o campanie de verificare a produselor alimentare, utilităţilor şi serviciilor, pe fondul creşterii cheltuielilor pentru produsele de bază din cauza reducerii salariilor care a dus la scăderea puterii de cumpărare. Proiectul “ANPC protejează coşul zilnic” a demarat la 1 august cu verificarea alimentelor de bază, urmînd proiecte destinate utilităţilor şi serviciilor, a declarat, ieri, preşedintele Autorităţii, Bogdan Pandelică. Şeful ANPC a precizat că această campanie constă într-o supraveghere suplimentară a pieţei de produse alimentare de bază, respectiv lactate, carne, ouă, făină, orez, pîine, din punct de vedere al respectării drepturilor consumatorilor privind o informare corectă, completă şi precisă, respectarea termenului de valabilitate înscris pe ambalaj, respectarea afişării corecte a preţurilor, adică preţul afişat să fie acelaşi cu cel plătit de consumator. Proiectul se va derula pe o perioadă de un an, urmînd să aibă loc evaluări lunare ale ANPC. “Va fi un control suplimentar în zilele de joi şi vineri în locurile de comercializare, implementarea măsurilor necesare va fi monitorizată, se vor implica suplimentar instituţiile de stat acolo unde sînt necesare controale de laborator cu echipamente specializate, vor fi preluate telefonic reclamaţiile şi în zilele de sîmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 17.00”, a explicat Pandelică. Prin acest proiect, ANPC urmăreşte îmbunătăţirea şi, eventual, completarea legislaţiei în vigoare pentru a asigura o reglementare eficientă pentru protejarea consumatorului. “Urmărim întărirea măsurilor coercitive pentru cei care nu respectă legislaţia, modificarea termenului de implementare a eventualelor schimbări necesare în cazul în care acestea sînt prea relaxate, înfiinţarea unei funcţii noi în interiorul companiilor producătoare de produse alimentare şi al companiilor care comercializează acest tip de produse, cu responsabilităţi de protecţia consumatorului, o persoană de contact pentru o comunicare eficientă între noi, consumator şi mediul economic”, a mai spus şeful ANPC.

Taguri articol


12