Autoritatea Navală Română (ANR) găzduiește în perioada 8 - 10 aprilie 2014, la hotelul Ibis din Constanța, cea de-a 15-a reuniune a Comitetului Memorandumului de Înțelegere al Mării Negre (BS MOU) privind Controlul Statului Portului (PSC). La această reuniune au confirmat participarea: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă și Turcia, precum și reprezentanți ai Autorității Maritime din Republica Azerbaidjan, Paris MOU, Abudja MOU și Pazei de Coastă a SUA, în calitate de observatori. Lucrările reuniunii se vor deschide miercuri, 8 aprilie 2014, la ora 10.00. În cadrul acesteia se vor dezbate aspecte legate de procedurile tehnice PSC, sistemul de inspecții, sistemul de informatizare și schimbul de informații, evaluarea activității Secretariatului și managerilor BSIS, analize statistice, evaluarea performanțelor BS MOU și eficacitatea inspectorilor PSC și a autorităților membre, activitățile de cooperare tehnică regională și interregionale. Reuniunile comitetului BS MOU se organizează anual, fiind găzduite pe rând de ţările riverane Mării Negre membre ale memorandumului. Memorandumul a fost încheiat în data de 7 aprilie 2000 și a intrat în vigoare la 19 decembrie 2000, după prima reuniune pregătitoare din Varna, din anul 1999. BS MOU are ca membri autoritățile maritime din șase state riverane Mării Negre, și anume: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina.
Principalul obiectiv al BSMOU este stabilirea unui regim PSC eficient în regiune prin cooperarea și armonizarea activităților de port state control ale autorităților membre, în scopul eliminării navelor substandard, al promovării siguranței maritime, al creșterii protecției mediului marin și asigurării condițiilor optime de muncă și de viață la bordul navelor. O serie de organizații și memorandumuri de înțelegere sunt asociate cu BS MOU în calitate de observatori, după cum urmează: Autoritatea Maritimă din Republica Azerbaidjan, Paza de Coastă a Statelor Unite (USCG), Organizația Maritimă Internațională (IMO), Organizaţia Internaţională a Muncii (ILO), Memorandumul de Înțelegere de la Paris privind controlul statului portului (Paris MoU), Memorandumul de Înțelegere al Mării Mediterane privind controlul statului portului (MedMoU), Memorandumul de Înțelegere al Africii Centrale și de Vest privind controlul statului portului (ABUJA MoU) și Memorandumul de Înţelegere Riyadh privind controlul statului portului (Riyadh MoU), precum și Comisia de Protecție a Mării Negre Împotriva Poluării (BS Commission).