ANST taie premiile campionilor la Gimnastică aerobică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

ANST taie premiile campionilor la Gimnastică aerobică

Sport 06 Ianuarie 2012 / 00:00 430 accesări

Multiplii medaliaţi la Campionatele Europene şi Mondiale de gimnastică aerobică, sportivii de la CS Farul Constanţa au avut parte de o surpriză neplăcută la început de an din partea Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), care a decis să le diminueze premiile cuvenite pentru medaliile obţinute la Campionatele Europene desfăşurate în toamna anului trecut la Bucureşti. Astfel, campionii vor primi câte 1.400 lei, medaliaţii cu argint câte 800 lei, iar ocupanţii ultimei trepte a podiumului doar 500 lei.

„Sunt onorat că pot concura pentru România, dar când văd că ţara nu vrea să mă onoreze, mă simt foarte dezamăgit. Ne este greu să vedem că, după ce am muncit atât, având în spate zece ani de prezenţă la lotul naţionale şi rezultate extraordinare pe plan internaţional, apare un ordin prin care ni se taie foarte mult din premierile şi aşa mici. Suntem deznădăjduiţi, iar când dispare motivaţia, apare insuccesul. Mă gândesc serios la retragere, dar nu ştiu ce să fac pentru că am pus pasiune, iar toată viaţa mi-am construit-o în jurul sportului”, a spus campionul european Mircea Zamfir. „Am început acest an dezamăgiţi, atât noi, cei din colectivul tehnic, dar mai ales sportivii. De obicei, când obţineam rezultate bune, eram recompensaţi şi găseam motivaţia de a lupta pentru a duce gimnastică aerobică românească în top, dar acum aflăm cu stupoare că premierile ne sunt tăiate. Mi s-ar fi părut corect ca medaliile obţinute la Campionatul European să fie recompensate ca atare şi vreau să întreb forurile care ne conduc dacă li se pare normal ca sportivii să primească astfel de sume. Acest sport a adus 96 de medalii pentru România la Campionate Mondiale şi Europene de-a lungul timpului şi mi se pare că se doreşte ca gimnastica aerobică să fie îngropată”, a adăugat antrenorul lotului naţional al României, Marcela Fumea.



12