Fostul ministru al Justiţiei, deputatul PNL Tudor Chiuariu, s-a lansat, ieri, într-o serie de afirmaţii extrem de dure la adresa actualei puteri pe tema raportului Comisiei Europene privind justiţia din România. Chiuariu a afirmat, într-o conferinţă de presă, că raportul Comisiei Europene privind justiţia din România este „certificatul de deces al aşa-zisei lupte anticorupţie” a preşedintelui Traian Băsescu. El a remarcat că este pentru prima dată când Comisia Europeană constată că România nu îşi respectă angajamentele luate în momentul aderării şi că nu există voinţă politică pentru a susţine lupta anticorupţie. Chiuariu a menţionat că România a ajuns în urma Bulgariei în privinţa luptei anticorupţie şi a reformei în justiţie. De asemenea, fostul ministru al justiţiei, având la rândul său probleme cu imaginea pe vremea când făcea parte din Guvern, a criticat poziţia şefului statului, care „a acuzat CE că a dat subit în boala rapoartelor politice, totodată spunând că raportul CE privind sistemul judiciar şi decizia CCR asupra legii ANI întăresc convingerea că Guvernul nu e în stare să îndeplinească atribuţiile minime, „fiind incompetent, corupt şi semianalfabet” şi a solicitat caă responsabilii să demisioneze. Chiuariu a mai criticat, de asemenea, numărătoarea făcută „ca la şeptic” de şeful statului, care a arătat că din patru obligaţii România a ratat doar una. Pe de altă parte, Tudor Chiuariu a criticat faptul că în raportul CE nu se face referire la faptul că Traian Băsescu face abuz de funcţie şi exercită presiuni politice prin refuzul de a numi un preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, liberalul sugerând că explicaţia pentru această tergiversare este faptul că instituţia îi condamnă la închisoare pe colegii de partid ai preşedintelui. În fine, deputatul PNL a solicitat, tot ieri, Guvernului, să iniţieze un dialog real cu reprezentanţii Opoziţiei şi cu cei ai societăţii civile pe tema proiectului de act normativ de modificare a Legii ANI.