PERCHEZIŢII ŞI AUDIERI Cercetările în dosarul de trafic de influenţă în care este vehiculat şi numele ministrului Mediului Laszlo Borbely au continuat şi ieri, când procurorii DNA Oradea le-au audiat pe soţia şi pe cuscra ministrului Mediului. Tot ieri, procurorii au efectuat percheziţii la două apartamente din Bucureşti care îi aparţin omului de afaceri Ioan Ciocan, după ce miercuri au efectuat percheziţii la un alt apartament aparţinând unei rude a ministrului Borbely. Scenariul DNA pare a fi foarte bine pus în scena politică de artizanii spectacolului ieftin, portocaliii aflaţi la putere, care încearcă prin orice mijloace să-i forţeze pe unguri să accepte proiectele legislative ale PDL. Deputatul UDMR Petru Lakatos a declarat că implicarea ministrului Mediului, Laszlo Borbely, în această anchetă a DNA, vine ca urmare a faptului că preşedintele Traian Băsescu s-a arătat nemulţumit de poziţiile intransigente ale UDMR faţă de reîmpărţirea administrativă. “Acest lucru s-a întâmplat fie din iniţiativa celor de la DNA, fie ca urmare a unor indicaţii preţioase pe care aceştia le-au primit. România se îndreaptă spre transformarea într-o “democratură”, adică o dictatură cu aspect democratic”, a declarat Lakatos. Deputatul mai crede că nu e deloc exclus ca Băsescu să vrea să forţeze UDMR să iasa de la guvernare, afirmând că formaţiunea maghiară ar trebui să iasă ea prima, în condiţiile în care va fi forţată să adopte măsuri precum reorganizarea administrativă sau votul prin corespondenţă.
RĂSPUNS Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a făcut primele declaraţii referitoare la ancheta DNA în care este vehiculată şi implicarea sa. “Nu am niciun fel de implicaţie în acest caz, am aflat şi eu ca şi cei mai mulţi dintre dumneavoastră din presă. Îmi pare bine că a trebuit să aflu de la dumneavoastră mai multe aspecte pentru că aflaţi mai repede decât alţii, ceea ce nu este normal. Nu cred că justiţia trebuie să se facă la televizor”, a declarat Borbely. Ministrul Mediului a afirmat, referindu-se la acuzele privind facilitarea de către Apele Române a unor plăţi către firme private, că atunci când a preluat portofoliul, datoriile către constructori erau de circa 30 de milioane de lei. “În două luni şi jumătate, am plătit aceste datorii. De atunci, ministerul a încheiat şi anul 2010 şi primul semestru al anului 2011 fără niciun fel de datorie. Deci plăţile sunt la zi şi nu fac colegii mei, din informaţiile pe care le am, niciun fel de discriminare negativă sau pozitivă între firme” a spus Borbely.
LIPSĂ DE CREDIBILITATE Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu susţine că procurorii DNA au forţat nota în cazul ministrului Mediului, Laszlo Borbely, ajungând ca institutia să nu mai aibă nicio credibilitate. “Din nefericire, o instituţie care ar fi trebuit să fie într-adevăr un element important în lupta anticorupţie a ajuns ca-n povestea cu Petrică şi lupul. Chiar dacă ar produce ceva adevărat, a ajuns atât de lipsită de credibilitate din cauza numeroaselor situaţii în care implicarea politică a fost de domeniul evidenţei, încât nu-i mai crede nimeni”, a declarat Mihai Voicu. Pentru vicepreşedintele PNL, cazul Borbely este “o poveste elucubrantă cu soacre şi gineri, în care doar forţat apare numele ministrului Borbely”.