Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a identificat o rețea de peste 90 de firme, care a prejudiciat bugetul de stat cu peste 21,42 milioane euro (96 milioane lei), prin sustragerea de la plata TVA și a impozitului pe profit. Grupul de firme acționa ca intermediar între producătorii de cereale, traderii din Portul Constanța și procesatorii din piața internă. „Pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale, reprezentanții firmelor investigate au organizat un circuit complex, în care 80 de firme justificau cantitățile de cereale deţinute prin înregistrarea în contabilitate a facturilor fictive provenite de la alte 12 firme furnizoare, tip fantomă. Contravaloarea operațiunilor fictive era virată în conturile firmelor-fantomă, iar sumele erau apoi retrase în numerar de la ATM în aceeași zi. În total, în perioada ianuarie 2011 - aprilie 2015, au fost retrași peste 78,58 milioane euro“, spun cei de la Antifraudă.