Antiterorism în portul Agigea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Antiterorism în portul Agigea

Justiție 20 Septembrie 2008 / 00:00 2302 accesări

Scafandri militari, luptători antitero de la SRI, poliţişti, jandarmi şi pompieri au participat vineri după-amiază la o aplicaţie antiteroristă organizată în Portul Constanţa Sud-Agigea, în cadrul Exerciţiului multinaţional Jackal Stone 08. Focuri de armă, „terorişti” care cad de pe o navă împuşcaţi de lunetişti, explozii şi asaltul trupelor speciale din elicopter, şalupe şi de pe uscat au ţinut cu sufletul la gură spectatorii acestor desfăşurări de forţe speciale. Cu cîteva minute înainte de începerea „haosului”, locotenent comandorul Adrian Lupaşcu, comandantul Forţelor Speciale Navale a descris scenariul exerciţiului. Evenimentele ulterioare petrecute la bordul navei „Midia”, din dotarea Divizionul de Nave de Scafandri, au urmat cu o precizie chirurgicală detaliile descrise de reprezentantul Forţelor Navale. „Midia” a fost luată cu asalt de o celulă teroristă, care ţine ostateci anumiţi membri ai echipajului. Primul moment: s-au mobilizat primele forţe de ordine publică din zona portuară: Poliţia de Frontieră a venit la faţa locului pentru a încerca să stabilească un contact verbal cu teroriştii. În timpul negocierilor, apar echipaje de poliţie şi jandarmerie, care au securizat zona. A fost înştiinţată Brigada Antitero a SRI-ului, iar un elicopter al acesteia va survola zona, pentru a culege informaţii. Al doilea moment important a fost cel cînd şi-a făcut apariţia punctul mobil de comandă al operaţiunii anti-tero, coordonat de către luptătorii SRI. Concomitent s-au desfăşurat echipe de lunetişti. Trei echipe de „sniperi”, pe diferite înălţimi din zonă, care oferă cel mai bun amplasament, respectiv macarale şi grămezi de cherestea, au luat poziţii de tragere şi monitorizau prin lunete activităţile forţelor ostile. Pentru trasmiterea de informaţii din teren au fost solicitaţi scafandri de incursiune militari. Punctul mobil de comandă al SRI a solicitat coordonarea cu scafandri militari români, care acţionează în prealabil dinspre pupa navei. Aceştia au venit pe sub apă la nava ocupată de terorişti, au instalat scăriţele şi s-au urcat pe ascuns la bord. După ce au securizat puntea principală, un terorist a auzit un zgomot. În momentul cînd s-a aplecat să verifice sursa, a fost anihilat de către echipa de trăgători. Teroristul constituia un pericol iminent pentru descoperirea acţiunii scafandrilor. În a treia fază a exerciţiului au intrat în acţiune echipele de asalt. Formaţiunea de asalt americană, SEAL-ul, echipa antitero de asalt a Internelor şi echipa SRI au acţionat simultan. Primii au urcat la bordul navei din rhiburile rapide, intervenind de pe mare, iar SRI-iştii au coborît în rapel din elicopter. După ce ce elementele teroriste de la bordul navei au fost anihilate, iar prizonierii erau în custodia forţelor de asalt, a urmat momentul retragerii. De obicei, în astfel de situaţii, echipele de intervenţie se retrag şi cu prizonieri şi cu atacatori, întrucît nu pot fi toţi identificaţi imediat, iar trierea se face la bază, după ce situaţia este sub control. Ca ultim moment, după retragerea forţelor a urmat un moment Explosive Ordnance Disposal (EOD), al scafandrilor deminori. O încărcătură explozibilă a fost descoperită, iar echipa de genişti EOD a detonat-o în partea din faţă a navei. Exerciţiului multinaţional întrunit „Jackal Stone 08” se desfăşoară în perioada 16-24 septembrie, în trei locaţii din Ungaria, Ucraina şi România, punctul central de comandă şi planificare fiind instalat la Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu. La Jackal Stone 08 participă peste 1.300 de militari din şapte state: România, Ucraina, Ungaria, SUA, Lituania, Letonia şi Suedia, dintre care 400 de militari sînt români şi alţi 240, americani, iar trei nave aparţin forţelor navale americane, române şi ucrainene. Antrenamentele urmăresc un scenariu şi situaţii ipotetice de interacţiune şi răspuns împotriva acţiunilor teroriste, fiind implicate mai multe categorii de arme şi forţe speciale, printre altele fiind planificate şi intervenţii ale scafandrilor militari de luptă, forţe terestre şi forţe ale Internelor.



12