Seria conferinţelor pe teme istorice, spirituale şi sociale organizate de Şcoala Brîncovenească a continuat vineri seara, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, cu întîlnirea publicului cu renumitul istoric Gheorghe Buzatu. Tema expunerii, „Antonescu, Codreanu şi comunismul”, a fost una sensibilă în contextul în care, la 19 ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie, după intrarea în NATO şi UE, figuri ale istoriei naţionale interbelice sînt în mod grosolan falsificate sau cenzurate de ignoranţă şi incultură. Asasinarea de către comunişti a tuturor inamicilor politici, după ocuparea de către tancurile sovietice a României, a continuat şi după 1989, în mod evident pentru a ucide a doua oară, de data aceasta la nivelul conştiinţei şi memoriei colective. Într-un mod aberant, satanizarea intelectualităţii de dreapta româneşti este continuată chiar şi azi de statul român, cu sprijinul unor instituţii publice, deşi acest fapt ar trebui sancţionat de democraţiile europene sau chiar de reprezentanţii Pactului Nord Atlantic a cărui existenţă a căpătat contur ca reacţie la pericolul global reprezentat de comunism. Accesul la arhivele confiscate în cantităţi enorme de ocupanţii ruşi, după unele calcule - 300.000 de dosare! - care au fost duse la Moscova, rămîne, chiar şi astăzi, o problemă pentru istorici. Trei silozuri a cîte 11 etaje au fost identificate de cercetătorii români la Moscova, ceea ce presupune o logistică şi un volum imens de cercetare. Este lesne de înţeles că cei care au profitat de lipsa sau de distrugerea unor documente au fost, în primul rînd, inamicii personalităţilor „controversate” şi cei care vedeau în acele personalităţi o stavilă în sovietizarea României. La sfîrşitul conferinţei care a adunat un numeros public, Gheorghe Buzatu a punctat, pentru cotidianul „Telegraf”, principalele idei ale întîlnirii:

Rep.: Cum ar trebui privit Corneliu Codreanu, cum ar trebui privit Mareşalul Antonescu, cum sînt priviţi aceştia la momentul actual?

G.B.: Codreanu şi Antonescu, două personalităţi care în România ultimilor douăzeci de ani şi, mai cu seamă, înainte de 1989, n-au fost primite, privite şi apreciate onest. Concluzia este că aceste personalităţi trebuie studiate cu atenţie, judecate în contextul faptelor în care ei au trăit, în baza documentelor şi raportate la realităţile care au fost în România. Mişcarea Legionară - am spus-o foarte clar, trebuie să renunţăm la acest tipar - NU a fost o mişcare fascistă. Mareşalul Antonescu a fost un mare patriot, a fost un om de excepţie, un român (şi am în vedere de data aceasta, capacitatea sa) cum se naşte unul la multe decenii şi a fost considerat ca atare de către contemporanii săi români şi chiar de către cei străini. Cînd a fost numit ataşat militar la Paris, ataşatul militar francez la Bucureşti transmitea colegilor săi: „Aveţi în vedere că vine la Paris colonelul Antonescu (sîntem în anul 1922)!” Antonescu va deveni unul dintre cei mai buni militari existenţi în capitala Franţei în momentul respectiv. Şi asta era în 1922, înainte de a ajunge, în 1940, conducător al statului! Deci tot ceea ce s-a spus neadevărat, nedrept despre Codreanu şi despre Antonescu trebuie reverificat, rescris prin prisma unui singur principiu: adevărul şi numai adevărul!

Rep.: Există o „poliţie a gîndirii”, la ora actuală? Vă întreb în calitate de istoric.

G.B.: A fost, există şi va exista. Şi într-un regim totalitar, şi în democraţie. În fond, democraţia însăşi este o dictatură.