Şeful IMAS, Alin Teodorescu, a dezvăluit, sâmbătă, că pulsul preferinţelor electoratului se ia lunar, din decembrie 1996 încoace. Pentru alegerile din 25 mai, Teodorescu a prezentat rezultatele unui nou sondaj, efectuat în martie, care indică preferinţele oamenilor raportate la europarlamentare, dar şi la întreaga clasă politică din România. Potrivit IMAS, încrederea populaţiei în liderul PSD, Victor Ponta, a crescut în momentul în care a luat puterea, după o perioadă a scăzut, în acest moment fiind iar în uşoară urcare. Creşterile sau scăderile lui în sondaje, după cum explică Teodorescu, au legătură cu frământările de pe scena politică, cu ruperea USL şi cu deciziile Guvernului. Teodorescu spune că sondajul a scos la iveală faptul că spargerea USL a fost, de fapt, un soi de premiu pentru cine a rămas la guvernare şi o amendă pentru cine a plecat. Astfel, căderea liberalului Crin Antonescu în sondaj este mai drastică (15%), el ajungând să fie depăşit de Vadim Tudor (16%) în barometrul de opinie. Vorbind în procente, sondajul arată că 26% dintre oameni au încredere în Victor Ponta, în Răzvan Ungureanu - 22%, iar în Traian Băsescu - 20%. În ce priveşte partidele care se pregătesc de europarlamentare, PSD ar obţine un procent de 42%, în timp ce PNL - doar 15%. Dintre toate partidele, PP-DD a avut cea mai drastică scădere în preferinţele electoratului, însă la limita inferioară a sondajului, cu procente foarte mici se află şi Forţa Civică şi PMP (partiduleţul năşit de Băsescu).