Secretarul Colegiului Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), Constantin Buchet, a declarat, vineri, că instituţia a menţinut în 2009, la alegerile prezidenţiale, decizia iniţială, de necolaborare cu Securitatea a liderului PNL Crin Antonescu, acesta neavând dosar în arhivele CNSAS. “A fost menţinută decizia din 2005, de necolaborare cu Securitatea a lui Crin Antonescu, deoarece la verificările din 2008 şi 2009, alegeri parlamentare şi prezidenţiale, n-au fost identificate dosare în arhiva CNSAS pe numele domnului Crin Antonescu”, a declarat Buchet. Intervenţia acestuia vine după ce preşedintele Traian Băsescu a invocat joi, la TVR, unele suspiciuni despre trecutul de colaborator cu Securitatea al lui Antonescu, numindu-l pe acesta “Porumbacul”.