Antonescu, un alt „băsist”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Năstase

Antonescu, un alt „băsist”

Politică 11 Noiembrie 2010 / 00:00 537 accesări

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, i-a răspuns, pe blog, liderului PNL Crin Antonescu şi acuzelor acestuia, apreciind că nu se poate reproşa PSD susţinerea lui Traian Băsescu şi că Antonescu nu trebuie să se comporte precum Cărtărescu, care declară acum că nu mai e „băsist”. Năstase precizează că, spre deosebire de persoana sa, de Victor Ponta şi de colegii din PSD, liberalii şi probabil şi Crin Antonescu chiar l-au votat pe Traian Băsescu, atunci când l-au susţinut pentru Preşedinţia României, în cadrul Alianţei DA. „Este necinstit pentru oricine încearcă să se delimiteze de trecutul propriu să vină acum şi să spună că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase a Băsescu. Liberalii, din păcate pentru ei, au mâncat usturoi”, precizează Năstase. El comentează şi declaraţiile lui Antonescu referitoare la „trădările” din PSD care ar fi dus la câştigarea de către Traian Băsescu a celui de-al doilea mandat şi face referire şi la „trădările” din PNL.



12