Am urmărit cu foarte mare curiozitate confruntarea televizată dintre Crin Antonescu şi Călin Popescu Tăriceanu, de acum trei zile. Nu cunosc ratingul pe care l-a înregistrat dezbaterea electorală dintre cei doi liberali, dar mie mi s-a părut extrem de interesantă şi pilduitoare. Vă propusesem un comentariu pe această temă încă de joi, dar nu m-am putut ţine de cuvînt pînă astăzi, deşi ăsta nu este un subiect de week-end. Din punctul meu de vedere, pentru că, fatalmente, rămîn subiectiv, Crin Antonescu l-a surclasat, pur şi simplu, pe Călin Popescu Tăriceanu! Am fost surprins să constat ceea ce nu văzusem pînă acum cu ochiul liber, anume diferenţa calitativă încă şi mai mare decît o bănuiam între cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal... Detaşarea aproape seniorială şi distincţia intelectuală pe care le-a dovedit puţin mai tînărul Antonescu l-au transformat pe elegantul premier din mandatul trecut într-un „european” de mîna a doua, care îşi lua cu înfrigurare notiţe, de teamă să nu-şi piardă pe drum ideile politice. La sfîrşitul confruntării, „papionul” lui Tăriceanu, simbolic vorbind, părea că se transformase într-o jumulită cravată de pionier... Să nu credeţi că mă apuc acum să ridic osanale pentru Crin Antonescu, însă fostul ministru al Tineretului a fost cu şapte clase peste actualul său şef de partid! Niciodată nu l-am văzut pe Tăriceanu privind spre cineva aşa cum s-a uitat la Crin Antonescu, în timp ce îl asculta. Acesta din urmă nu avea niciun carnet de notiţe şi zîmbea aproape tot timpul, în vreme ce competitorul său puţin mai vîrstnic părea încolţit de personalitatea lui Antonescu şi de stilul său retoric. Dar nu era vorba doar de charismă, deoarece cei doi nu participau la un concurs de „Mister Univers”, ci de idei şi programe politice! Tăriceanu rămăsese cantonat în schema luptei anti Băsescu şi vorbea într-un fel de „limbă de lemn liberală”, în vreme ce Crin Antonescu îşi propunea să se „bată cu flori”... Nu vreau să intru în amănunte, pentru că nu am loc să repet aici toată dezbaterea, dar am reţinut cîteva idei esenţiale. În primul rînd, PNL va trebui să-şi schimbe imaginea publică, pentru a nu mai fi perceput drept „partidul bogaţilor”, dar asta nu cu scopuri demagogice sau populiste. În al doilea rînd, liberalii trebuie să renunţe la „birocratizarea” ambiţiilor politice şi să se întoarcă la frumoasa „nebunie” de la începutul anilor ‘90, cînd aveau doar cîteva procente în sondaje şi nimeni nu visa că vor ajunge la guvernare sau vor avea chiar un prim ministru, după o „pauză” de şase decenii. În al treilea rînd, viitorul preşedinte PNL, în calitatea de adversar electoral al şefului statului, spre sfîrşitul acestui an, nu va face bine dacă va încerca să fure din alegătorii lui Băsescu, ci va trebui să-i trezească pe scepticii care nu s-au mai prezentat la urne. Astea au fost principalele idei ale lui Crin Antonescu, iar eu sînt de acord cu ele! Altfel spus, românii vor trebui să înţeleagă că nu au de ales între două tipuri de mitocănii şi înjurături, sau între două sortimente de whiskey prezidenţial, ci între două tipuri de politică sau două personalităţi ce se deosebesc precum maioul marinăresc de redingotă...