Dacă hotelul Patalya Thermal Resort din Kizilcahamam este situat la o altitudine de 1.200 de metri, terenurile de antrenament se află la 1.450 de metri altitudine, astfel că exerciţiile fizice la care sunt supuşi jucătorii Viitorului devin cu atât mai grele. Primele şedinţe de pregătire desfăşurate la capacitatea dorită au început ieri dimineaţă, la ora 9.45, cu exerciţii în sala de forţă care au durat 45 de minute şi au avut menirea de a-i “încălzi“ pe jucători pentru primul antrenament în aer liber. La teren, jucătorii au fost împărţiţi în mai multe grupe, punându-se accent, în special, pe alergări de rezistenţă şi sprinturi. Ca o noutate faţă de anii precedenţi, pe lângă staff-ul tehnic format din Cătălin Anghel (antrenor principal), Norbert Niţă (antrenor secund), Bogdan Argeş Vintilă (se ocupă de analiză) şi Constantin Gîrjoabă (antrenor cu portarii), Viitorul a deplasat în acest cantonament trei preparatori, un doctor, doi maseuri şi un psiholog, care au misiunea de a lucra individual, dar şi în grup cu jucătorii. Antrenamentul de dimineaţă a constat în sesiuni de alergări extrem de obositoare, absolut necesare pentru a putea aborda Liga 1 la nivelul dorit, dar pe care toţi componenţii lotului le-au depăşit cu brio. La antrenamentul de după-amiază a participat şi Nicolae Dică, care s-a alăturat astfel lotului după ce şi-a rezolvat problema medicală, dar a efectuat doar alergări uşoare.
Şedinţa de pregătire de după-amiază a fost una tehnico-tactică, încheiată cu un joc şcoală în care una dintre echipe a fost aşezată în sistemul 4-3-3, iar cealaltă în 4-2-3-1. În cantonament a ajuns şi “Regele” Gheorghe Hagi, care a urmărit al doilea antrenament al zilei.
PSIHOLOG ŞI PREPARATOR PSIHO-FIZIC. Gheorghe Hagi nu lasă absolut nimic la voia întâmplării, dorind ca noul sezon să găsească formaţia pe care o patronează pregătită din toate punctele de vedere. Tocmai din acest motiv a dorit ca, pe lângă preparatorul fizic Ciprian Prună, în Turcia să meargă şi preparatorul fizic de la grupele de juniori din cadrul Academiei Hagi, Roberto Berruero, precum şi un preparator psiho-fizic, Paul Dicu, un instructor de arte marţiale care se va ocupa de pregătirea jucătorilor şi din punct de vedere mental. „Este vorba de o pregătire psiho-fizică, pentru că datorită tehnicilor fizice, uşor atipice, care vin din artele marţiale, creierul începe să gândească altfel şi să privească altfel durerea şi obstacolele. Acest gen de pregătire a fost iniţiat în 1985 de sensei Florentin Marinescu, la Steaua, când a început să-i înveţe pe jucători un anumit tip de respiraţie, a început să facă un stretching venit din mobilitatea oferită de artele marţiale pentru că este ştiut că fotbaliştii sunt rigizi şi au nevoie să-şi crească mobilitatea. Apoi sunt tehnicile de respiraţie datorită cărora creierul se oxigenează altfel şi tot organismul oferă un randament mai bun. Sunt şi tehnicile de concentrare pentru că, odată cu trecerea timpului, într-un meci, fotbaliştii văd altfel lucrurile şi pot gestiona altfel momentele de criză. La început suntem haotici, disperaţi când intervine o situaţie de criză, nu mai avem coerenţă, iar noi îi învăţăm să treacă peste obstacole. Un avantaj foarte bun al pregătirii este spiritul de echipă, pentru că este ştiut că în situaţiile de criză suntem obişnuiţi să dăm vina unul pe celălalt. Când apare o situaţie de criză nu trebuie să ne pierdem vremea cu a găsi vinovaţi. Nu trebuie să îi reproşăm colegului dacă a greşit, ci să îl ajutăm, să încercăm să rezolvăm problema care a apărut, pentru că oricui i se poate întâmpla să greşească. Discuţiile pot să aibă loc după meci, nu în timpul lui. Mai sunt bineînţeles şi tehnicile articulare care pregăteasc articulaţiile, muşchii, ligamentele pentru un efort susţinut. Am avut o surpriză plăcută la Viitorul, pentru că este prima oară când lucrez cu fotbalişti, până acum lucrând cu cei din trupele speciale din poliţie. Mă bucur că am găsit disciplină, seriozitate, punctualitate“, ne-a declarat constănţeanul Paul Dicu, instructor 3 Dan Aikibudo.