Pentru al patrulea an consecutiv, handbaliştii de la HCM Constanţa efectuează cea mai importantă perioadă a pregătirii în Serbia, la Zlatibor, acolo unde pot beneficia de cele mai bune condiţii de pregătire. Este şi cea mai solicitantă perioadă de pregătire a verii pentru campionii României, cu antrenamente obositoare, dar duse la capăt cu zâmbetul pe buze de jucători. Aceştia ştiu că şedinţele de pregătire sunt, pe cât de epuizante, pe atât de benefice în perspectiva abordării unui sezon lung, cu foarte multe partide în Liga Naţională şi Liga Campionilor. Handbaliştii constănţeni răspund bine cerinţelor noului antrenor principal, Zvonko Sundovski, acesta fiind de altfel mulţumit de modul în care decurg antrenamentele.
„Ceea ce facem acum se va vedea în tot sezonul. Jucătorii se pregătesc foarte bine. Sunt mulţumit. Dimineaţa facem pregătire fizică, iar la al doilea antrenament lucrăm şi cu mingea. Nivelul este unul bun pentru această perioadă, dar va trebui să creştem mult mai mult în continuare. În ceea ce priveşte ultimul jucător pe care ni-l dorim, deocamdată nu ne grăbim. Vrem să găsim ceva care să ne mulţumească pe deplin”, a declarat Sundovski. Portarul Ionuţ Stănescu este convins că roadele acestei pregătiri intense se vor cunoaşte de-a lungul sezonului. „Cantonamentul este o perioadă grea pentru orice sportiv, dar trebuie să facem faţă acestui ritm intens care ne va ajuta în campionat şi în cupele europene. Au venit jucători foarte buni şi cred că se vor adapta repede. Sunt convins că vom forma o echipă mai puternică decât a fost vreodată“, consideră Stănescu. „Trebuie să dăm cel mai mult în această perioadă, să ne depăşim limitele. Obiectivele noastre sunt îndrăzneţe doar în Europa, în campionat ele sunt normale în ultimii ani”, a punctat şi căpitanul Laurenţiu Toma. În această seară, HCM va disputa şi prima şi singura partidă de verificare din acest cantonament. Constănţenii vor întâlni, la Zlatibor, formaţia macedoneană Vardar Skopje.