Antrenorul David Moyes a demisionat de la Sunderland

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Antrenorul David Moyes a demisionat de la Sunderland

22 Mai 2017 / 21:16 353 accesări

Tehnicianul scoţian David Moyes a demisionat, luni, din funcţia de antrenor principal al echipei Sunderland, care a retrogradat în liga a doua, la finalul sezonului recent încheiat, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării engleze.

Luni, David Moyes, care mai avea trei ani de contract, le-a transmis conducătorilor clubului că nu va mai continua, fără să ceară salarii compensatorii.

"Aş vrea să mulţumesc conducerii pentru că mi-a oferit oportunitatea să antrenez Sunderland, dar şi fanilor, pentru susţinerea arătată. Le urez succes jucătorilor şi viitorului antrenor, în încercarea de a reveni în Premier League", a declarat Moyes, citat de site-ul oficial safc.com.

Sunderland, al cărei lot valorează 102 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.de, a încheiat sezonul din Premier League pe ultimul loc, cu doar 24 de puncte obţinute în 38 de meciuri. Formaţia care evoluează pe Stadium of Light a retrogradat în Championship, după 10 ani consecutivi petrecuţi în prima ligă.

În vârstă de 54 de ani, Moyes o preluase pe Sunderland în vara anului 2016.

David Moyes a mai antrenat echipele Preston, Everton, Manchester United şi Real Sociedad.

Taguri articol


12