Antrenorul Ion Crăciun, nemulțumit de actualul lot

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin / Liga Națională

Antrenorul Ion Crăciun, nemulțumit de actualul lot

Sport 21 Noiembrie 2014 / 00:00 425 accesări

CSU Neptun Constanța a încheiat un nou tur de campionat în Liga Națională de handbal feminin. După ce s-a urnit greu la începutul sezonului, prezența în primul eșalon fiind la un moment dat pusă sub semnul întrebării, formația constănțeană a încercat, pe parcursul primelor 13 etape din actuala stagiune, să obțină rezultate cât mai bune. Asta în condițiile în care conducerea clubului nu numai că nu a sprijinit mai mult echipa după ce în ediția trecută a fost la un pas de retrogradare, dar a lăsat să plece două dintre jucătoarele de bază, Sheiko și Ionescu, iar pentru Dumanska și Tiron nu s-a putut obține prelungirea împrumuturilor.

„Acesta este realitatea, care ne însoțește de când am venit eu la echipă. Nu știu dacă se dorește echipă de primă ligă în Constanța. Clubul îmi arată acest lucru de la meci la meci, altfel nu mă lăsa în câteva jucătoare. Nu am jucătoare de schimb în poartă, la linia de nouă metri și nu ai ce să faci, indiferent cât ți-ai dori. Nu am ce să fac 60 de minute cu această echipă”, consideră antrenorul principal al Neptunului, Ion Crăciun. Tehnicianul constănțean oferă exemplul altei formații care, după ce s-a salvat in extremis de la retrogradare, a investit masiv în această vară. Ploieștiul și-a întărit mult lotul, a adus două handbaliste chiar de la Constanța și chiar și acum a transferat o jucătoare. „Noi suntem doar cu ambiția și cu dorința, față de alte echipe care investesc. În această situație, Constanța nu are cum să rămână în prima ligă, dacă actuala conducere a clubului nu se va implica. Vom avea o discuție, în perioada următoare, pentru a vedea ce se va hotărî cu echipa”, a mai spus antrenorul Neptunului. După încheierea primelor 13 etape din acest campionat, CSU Neptun Constanța ocupă locul 12 în clasament, cu numai 9 puncte, unul mai mult decât penultima clasată, U. Cluj. Ultimele două clasate retrogradează din Liga Națională în Divizia A.

În ultimele două partide din etapa a 13-a, disputate miercuri și joi, s-au înregistrat următoarele rezultate: Corona Brașov - SCM Craiova 24-17 și HCM Roman - Unirea Slobozia 27-20. Clasamentul la finalul turului: 1. HCM Baia Mare 36p, 2. SCM Craiova 33p, 3. CSM București 32p* (golaveraj: 375-268), 4. Corona Brașov 32p (374-283), 5. HCM Roman 23p, 6. Dunărea Brăila 21p, 7. CSM Ploiești 18p, 8. HC Zalău 16p, 9. HCM Rm. Vîlcea 14p, 10. Cetate Deva 13p, 11. Unirea Slobozia 12p, 12. CSU NEPTUN CONSTANȚA 9p, 13. U. Cluj 8p, 14. Mureșul Tg. Mureș 0p. (*echipa CSM București a fost penalizată cu un punct - nerespectare regulament).



12