Prim-ministrul Florin Cîţu le promite românilor, în prag de An Nou, că el şi echipa sa vor "face totul" ca economia să se relanseze în 2021. "Nu putem să facem acest lucru singuri. Doar împreună cu voi" - spune premierul, într-un mesaj postat joi pe pagina sa de Facebook. La ...
Începând din 5 februarie, întrăm în Anul Porcului de Pământ. Datorită formei acestuia astrologii chinezi consideră că anul va fi unul prosper, numai bun pentru cei care au planuri de dezvoltare. Relațiile vor fi excelente și acum este momentul să facem copii, dacă ne dorim acest ...
Loteria Română este în centrul unui scandal uriaş după extragerea de Anul Nou. Variantele au costat dublu, iar jucătorii susţin că în agenţii li s-a spus că este vorba de o extragere dublă, adică biletele ar urma să fie valabile pentru două extrageri, doar că pe 31 decembrie a avut loc o ...
Premierul Viorica Dăncilă a transmis, marți, un mesaj cu prilejul preluării președinției Consiliului UE, afirmând că dacă 2018 a fost anul României Centenare, 2019 va fi cel al României europene, promotor al coeziunii între statele membre. ”2018 a fost anul României ...
Pentru noaptea de Revelion, primăriile au organizat o mulțime de concerte și spectacole. Iată ce se va întâmpla, în noaptea dintre ani, în marile orașe din țară. În Constanța, spectacolul va începe la ora 19.00, se va încheia la ora 1.00 și va fi susținut de ...
Bugetarii vor primi salarii mai mari, vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană în 2019, an care va aduce, însă scumpiri la benzină, dar şi o îngheţare a preţului energiei electrice şi al gazelor naturale. Pe parcursul anului următor vor exista modificări în ceea ce priveşte ...
Sărbătorile de iarnă aduc cu ele o serie de tradiții și superstiții. Obiceiurile românești de Anul Nou și de Crăciun cuprind colinde de copii, colinde de ceată, cântecele de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilcă, jocuri cu măști, dansuri, teatru popular și religios ...
E oficial! Guvernul a aprobat, joi, zilele libere de care se vor bucura angajații din sistemul bugetar. Mai exact, salariații de la stat se vor bucura de câte o minivacanţă de 5 zile pentru Crăciun şi Revelion. În acest fel, bugetarii pot lega liberele din week-end cu cele două care sunt declarate ...
Odată cu mini-vacanța de Sf. Andrei, toata țara muncitoare a intrat în expectativă. Pentru că vin și alte zile libere. Anul acesta, prima zi de Crăciun pică marți. Legal, liberele sunt pe 25 și 26 decembrie, adică marți și miercuri. Dar, dacă s-ar da liber și în Ajunul Crăciunului ...
Am intrat deja in luna noiembrie, ceea ce inseamna ca au ramas mai putin de doua luni pana la Revelion. Daca si tu pui semnul egal intre Anul Nou si materiale pirotehnice, atunci acest articol este pentru tine. Anii trecuti, poate ti-ai impresionat prietenii, familia si apropiatii cu petarde si artificii, insa anul ...
“Fie ca toate visele pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug. La mulţi ani 2018!” “Fie ca bucuria şi liniştea aduse de sfintele ...
Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța face cunoscut programul unităților sanitare publice din județul nostru care vor asigura asistență medicală de urgență, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou 23-26.12.2017 și 29.12.2017-03.01.2018. Astfel: - Spitalul Clinic ...
Sărbătorile de Iarnă sunt momentul perfect în care să le reamintești celor dragi cât de mult îi iubești. Trimite-le tuturor prietenilor și rudelor un MESAJ DE CRĂCIUN: 1. Din lumina sărbătoririi nașterii Domnului și din speranța ce însoțește Noul An, gânduri bune și ...
Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când, potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi. Sfântul ...
Metropola Auckland este primul mare oraş al lumii care a intrat în anul 2017 cu un joc de artificii impresionant în Sky Tower. Locuitorii din Noua Zeelandă nu sunt însă primii care au sărbătorit noul an, care a trecut mai întâi prin insulele Samoa, Tonga şi Kiribati, transmite ...
Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis românilor, în ultima zi a anului, să nu îşi piardă încrederea în România, fie că trăiesc în ţară sau sunt plecaţi peste hotare, afirmând că mai sunt multe de făcut şi că progresele trebuie continuate, nu ...