Anul Nou chinezesc, celebrat prin artă, la Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anul Nou chinezesc, celebrat prin artă, la Medgidia

Cultură 13 Ianuarie 2016 / 14:33 660 accesări

La Casa de Cultură „Ioan N. Roman” din Medgidia se va deschide, joi, de la ora 14.00, o expoziție de pictură menită să celebreze Anul Nou chinezesc care va începe pe 8 ianuarie, sub semnul Maimuței.

Expoziția de artă „Highlights of the Chinese New Year Paintings” a fost deschisă inițial la Universitatea „Andrei Șaguna”, la începutul lunii octombrie, pentru a marca Ziua Națională a Republicii Populare Chineze, sărbătorită anual în prima zi a lui Brumărel.

Cele 22 de lucrări care vor fi expuse au fost dăruite Universității „Andrei Șaguna” de către Biblioteca din Shanghai, pentru a fi prezentate în România, în mai multe localități dobrogene, înfrățite cu China. Ca oraș înfrățit cu localitatea Zhumadian, Medgidia găzduiește această expoziție la care este invitat să participe și Consulul General al Republicii Populare Chineze la Constanța, Su Yanwen.

Expoziția oferă informații valoroase despre istoria, cultura și tradiția Chinei, fiind alcătuită din reproduceri după unele dintre cele mai valoroase lucrări aflate în patrimoniul țării. Evenimentul cultural este organizat de Universitatea „Andrei Șaguna” împreună cu Primăria Municipiului Medgidia.

Citește și:

Expoziție autentică din Shanghai la Universitatea „Andrei Șaguna“



12