Anul protestelor pentru MAI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anul protestelor pentru MAI

Justiție 31 Decembrie 2010 / 00:00 576 accesări

Anul 2010 a fost anul controverselor pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Unul dintre cele mai mari scandaluri a fost declanşat de mitingul poliţiştilor, din luna septembrie, atunci când aproape 6.000 de sindicalişti, nemulţumiţi de măsurile de austeritate luate de Executiv şi în special de reducerea salariilor s-au strâns în Piaţa Victoriei, unde au protestat timp de aproape două ore. Sindicaliştii au decis să plece în marş către Palatul Cotroceni, pentru ca reprezentanţii lor să vorbească cu şeful statului. Deşi aveau autorizaţie doar pentru un miting în Piaţa Victoriei, miile de sindicalişti, supravegheaţi de sute de colegi din Poliţie şi Jandarmerie, se încolonează şi pleacă în marş către Cotroceni, generând restricţii de trafic într-o capitală şi aşa aglomerată şi marcând, totodată, debutul unui scandal ce avea să zguduie din temelii Ministerul de Interne şi Poliţia Română. Marşul prin Bucureşti şi protestul din faţa Palatului Cotroceni, unde poliţiştii şi-au aruncat caschetele în curtea instituţiei şi au strigat la adresa preşedintelui Traian Băsescu “Ieşi afară, javră ordinară!” s-a soldat cu amenzi pentru organizatori şi dosare penale pentru câţiva dintre sindicalişti. Scandalul izbucnit după protestele din septembrie a fost urmat de demisia ministrului Vasile Blaga.



12