Anularea hotărârii CSM de avizare a percheziţiei locuinţei lui Bîrsan, în instanţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anularea hotărârii CSM de avizare a percheziţiei locuinţei lui Bîrsan, în instanţă

Justiție 22 Octombrie 2011 / 00:00 477 accesări

Judecătorul român la CEDO, Corneliu Bîrsan, a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere de anulare a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), prin care s-a avizat solicitarea procurorilor anticorupţie de percheziţionarea a locuinţei soţiei sale, judecătoarea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Gabriela Bîrsan. Cererea de anulare a fost depusă pe 19 octombrie, primul termen fiind stabilit de instanţă pentru 18 ianuarie 2012. Reamintim că, pe 18 octombrie, Secţia pentru judecători a CSM a respins plângerea prealabilă a judecătorului Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) Corneliu Bîrsan împotriva hotărârii secţiei prin care s-a încuviinţat percheziţia domiciliară a imobilului în care locuieşte cu soţia sa, acuzată de corupţie. Bîrsan a susţinut că decizia Secţiei pentru judecători a CSM, prin care s-a avizat percheziţia la domiciliul său şi al soţiei sale, este „nelegală şi lovită de nulitate absolută”, deoarece încalcă grav imunitatea unui judecător al CEDO. „În cazul în care prezenta plângere administrativă prealabilă nu va fi rezolvată favorabil şi în termen legal, îmi rezerv dreptul de a introduce acţiune în contencios administrativ, atât împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi a persoanelor vinovate, solicitând anularea actului ilegal, precum şi obligarea solidară la despăgubiri. Îmi rezerv, de asemenea, dreptul de a formula plângere penală\", a arătat Corneliu Bîrsan într-o scrisoare adresată CSM. Amintim că Gabriela Bîrsan, preşedintele Secţiei Contencios a instanţei supreme, şi Iuliana Puşoiu, de la aceeaşi secţie, sunt cercetate pentru trafic de influenţă. În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal şi avocata Claudia Gherbovan Silinescu şi omul de afaceri Gabriel Chiriac pentru cumpărare de influenţă.



12