Anunț important al Centrului de Transfuzii Sanguine Constanța! Vezi ce se întâmplă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Anunț important al Centrului de Transfuzii Sanguine Constanța! Vezi ce se întâmplă!

Sănătate 02 Octombrie 2018 / 11:11 2325 accesări

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, Primăria Comunei Cogealac și Centrul Medical de Permanență Cogealac organizează sâmbătă, 6 octombrie, între orele 08.30 și 13.30, o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice.
În paralel se va desfășura și o acțiune de donare de sânge!
"Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Cogealac și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional sau de transplant.
Se pot înscrie ca donatori de celule stem toate persoanele sănătoase cu vârsta între 18 și 45 de ani!", potrivit CRTS.

Vă așteptăm sâmbătă, la CENTRUL MEDICAL DE PERMANENȚĂ COGEALAC, STR GĂRII NR 62, din localitatea COGEALAC, cu un act de identitate valabil.

CINE POATE DONA/BENEFICII!
”Pot dona persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită, TBC, sifilis, ulcer, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă”, potrivit specialiștilor CRTS. Persoanele de peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă sau neurologice. Cu două zile înainte de donare, este interzis consumul de băuturi alcoolice! ”Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, o zi de scutire în ziua donării în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reședință înscrisă în actul de identitate și localitatea unde se efectuează donarea de sânge”, menționează CRTS Constanța.



12